In ultimii 20 de ani am avut sansa sa fi fost implicat profesional in foarte multe zone si din multiple roluri – angajat de linie, manager, antreprenor. Desi cu activitate preponderent in mediul privat antreprenorial, m-am intersectat direct cu zona “de stat” in doua randuri - o data ca “executiv” – recrutat in baza OUG 109 ca “manager privat” la PrioriPost/Posta Romana in anul 2013, iar a doua oara – actualmente, ca “administrator”, membru in Consiliul de Administratie al unei alte mari companii de stat – Electrocentrale (ELCEN) Bucuresti.

Marturisesc ca am o simpatie deosebita si un mare respect pentru cei proveniti din mediul privat care au acceptat cu buna-intentie sa se inhame in ultima perioada in diferite misiuni “la stat”. Imi doresc sa reuseasca, influentand in bine lucrurile.

Totodata, consider ca faptul de a fi implicat in ambele zone (privat / stat) mi-a oferit oportunitati ce tin de dubla perspectiva si de analiza comparativa si a creat premisele pentru a intelege destul de bine si de corect fenomenele astfel incat sa pot aduce in lumina cateva problematici.

1. Cazul “Tarom”. Intotdeauna exista cel putin puterea de a nu te complace

Un recent titlu de presa ne citeaza o declaratie ce mi-a atras atentia, apartinand “managerului privat” recent dat afara de la Tarom, dupa 4 ani de mandat: “Nu am avut nicio putere”. Asa sa fie oare ?

Cazul “Tarom” – in buna masura ilustrativ pentru epopeea managementului implementat pe baza OUG 109 - merita cel putin o succinta discutie, lucrurile nu sunt atat de simple, solutiile fiind insa evidente.

Executia publica are la baza - conform „uzantelor” impamantenite - un raport justificativ al corpului de control si nu cred ca mai este cazul sa punctam in detaliu ce anume i se reproseaza de catre reprezentantul actionarului domnului ex-director al Tarom. Informatiile sunt publice, relevante in a intelege situatia daca le parcurgi cu o minima atentie si procedura este tipica, desi ea insasi un subiect in sine - nu o comentez acum.

„Capetele de acuzare” se refera la nerespectarea parametrilor si indicatorilor bugetari aprobati, cumulat cu previziuni nerealiste, la problematici ce tin de personal si de relatia cu sindicatele, la diferite disfunctionalitati manageriale si procedurale mai mult sau mai putin evitabile in contextul dat. Se vorbeste de lipsa de interes si de responsabilitate, de o situatie dezastruasa, unicul tap ispasitor fiind - conform tiparelor - Ceausescu, pardon – Heinzmann.

Infrant, desi se pare ca a reusit in mandatul sau reducerea pierderilor, domnia sa isi varsa naduful dupa 4 ani de coabitare - pe multe sute de mii de euro - cu sistemul. Sintetizand: “Nu am avut nicio putere. Tarom nu este o companie aeriana normala, comerciala, este mult mai mult de atat. Exista un mediu politic. Sunt prea multe interese din afara. Ordonanta de urgenta 109 (pentru introducerea managementului privat la companiile de stat) nu functioneaza la Tarom, este o mascarada. Ai doar palaria de manager privat, dar nu ai mijloace. Am avut sapte ministri ai Transporturilor si patru consilii de administratie diferite pe timpul mandatului meu. Mi-au cerut sa nu vorbesc cu presa, ultima interdictie fiind primita chiar de la actualul ministru. Acum ma consider liber si nu imi mai pasa", a explicat Heinzmann decizia de a vorbi cu presa abia la final de mandat.

Dezamagitor. Insa Heinzmann puncteaza bine pe alocuri in continutul spuselor sale. Ca unul care si-a facut o idee despre ceea ce inseamna companie de stat, confirm ca ceea ce spune omul despre Tarom are sens. Il inteleg perfect in ceea ce spune si probabil ca are dreptate, dar, totodata inteleg si fenomenele. Fenomene pe care si dansul ar fi putut si ar fi trebuit sa le inteleaga, ca si mine, dupa numai cateva luni.

Asa cum declaram intr-un interviu din urma cu aproape 3 ani, la plecarea din Posta Romana - continui sa consider ca, in momentul in care realizezi ca masurile si obiectivele preconizate in planul de management nu pot fi implementate (indiferent de motive) si va exista implicit un impact pe rezultatele asumate, corect este sa reactionezi imediat si sa iei decizii in consecinta.
Atrageam atunci atentia ca “managerii privati” au datoria sa lupte impotriva unui pericol mortal – acreditarea de catre politic a ideii convenabile ca “managerii privati au venit pe o gramada de bani si nu au facut nimic”.

In opinia mea, prestatia directorului Tarom a daunat foarte mult conceptului de “management profesionist la companii de stat”. Directorul Tarom a avut puterea. A avut cel putin puterea de a nu se complace in aceasta situatie pe care o invoca. Domnia sa a ales insa sa nu o foloseasca.

Nu pot sa imi ascund dezamagirea in raport cu faptul ca directorul Tarom s-a complacut in aceasta situatie pret de multi ani si cred ca este de datoria noastra sa ne opunem cu toata forta perpetuarii unor anomalii structurale prezente in tot ceea ce inseamna ecosistemul companiilor de stat. Altfel, prin forta imprejurarilor generate de evolutia anticipabila a lucrurilor vom plati scump, noi si copiii nostri. Vom ajunge spre final la nationalizari - chiar si ale agonisirilor individuale - si apoi inevitabil– la saracie.

2. Despre transformari, responsabilitate, vizune si chemare in lucrul cu Statul.

Un alt titlu legat de subiectul “Tarom” ne induce faptul ca managementul privat este un esec, un domn (ne-strain de zona politica) concluzionand sententios: “Nu va functiona niciodata managementul privat la stat pentru ca sunt doua civilizatii diferite, una care se uita la profit si la cota de piata, iar una care nu se uita doar la profit, ci la interesul cetateanului. Acest proiect trebuie sa inceteze”. Asa sa fie oare ?

a. Mai intai de toate - ce este Statul ?

Statul este o notiune abstracta. Este organizatia care detine monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu delimitat de frontiere. Este o suma de institutii care indeplineste un anumit scop sau obiectiv. Din punct de vedere al autoritatii, statul este o putere suprema si suverana, precum si legislativa intr-un anumit teritoriu. Pentru a-si putea exercita aceste forme de manifestare a puterii, statul are monopolul asupra fortei. Statul isi exercita puterea printr-un aparat birocratic.

Statul mai este in egala masura si o organizatie care poate “creste pretul” (taxe si impozite) pentru a-si acoperi niste cheltuieli pe care nu este decat in mica masura constrans sa si le eficientizeze. Aceste cheltuieli au crescut de-a lungul timpului (cu precadere in ultima suta de ani) si din cauza faptului ca statul si-a extins gradual atributiile in multe zone in care nu avea ce cauta, intrucat mai departe de conceptul de “aparare” (in sens restrans) si justitie, nu exista multe domenii unde atributiile statului nu ar putea fi substituite cu mai mult succes de catre initiativa privata.

b. Ale cui sunt companiile de stat ?

Experienta mi-a demonstrat ca problematicile pe care actiunea politica este chemata sa le rezolve tin in primul rand de “sistem” si abia il al doilea rand de “protagonisti”. “Proprietarul”, de fapt, sunt “contribuabilii”, care au o putere foarte disipata si exercitata rar, la alegeri, unde se desemneaza primul nivel de reprezentanti, in timp ce proprietarul juridic este expesia lor politica, reprezentantii lor, prin institutiile / ministerele pe care le conduc. Majoritatea companiilor de stat sunt de interes strategic doar pentru buzunarele celor care le conduc. De aceea, pentru ei este foarte important sa nu se schimbe nimic, sa nu cumva se initieze vreo transformare. Aceste companii (si in multe cazuri si majoritatea angajatilor lor) sunt asuprite de catre clasa celor care le administreaza, reprezentand proprietarul.

3. Restructurarea sectorului de stat - oportunitatea si imperativul momentului

Supus tuturor acestor presiuni devoratoare de resurse (companiile de stat fiind doar un exemplu), statul ajunge permanent in deficit de resurse, de bani, sumele prelevate prin taxe si impozite parand intotdeauna insuficiente.

Ca sa avem o viziune mai clara asupra ordinelor de marime a companiilor de stat, la ora actuala avem in Romania peste 1500 companii de stat, cu venituri de peste 11 % din PIB, cu peste 300.000 angajati, multe dintre acestea pline de datorii si cvasi-falimentare. Pierderile lor sunt de 0,5 mld. Euro anual, excluzand un alt milliard primit anual de la stat ca transferuri pentru investitii. Iar in 3 ani OUG 109 s-a implementat in sub 50 de astfel de companii. Daca ne uitam la Europa, urmatoarea tara ca numar de astfel de companii este Polonia, dubla ca marime, insa doar cu vreo 500 companii. Este benefic sa coboram sub 1000 in urmatorii 2 ani? Restul tarilor au cateva zeci sau maxim sute.

Isi inchipuie cineva ca Statul ca entitate are resursele capabile si motivate sa le gestioneze eficient pe toate? Nici macar Ministerul de Finante, care intr-un raport pe acest subiect puncta nepotismul, abuzul, mita, coruptia ca fiind pregnant prezente in sistem. Dar cum poti scoate companiile de stat de sub nefasta influenta a politicului, favorizand o mai buna administrare si obtinand beneficii?

“Daca nu sti in ce port vrei sa ancorezi, niciun vant nu ti-e prielnic” spune un vechi proverb. Cred cu tarie ca solutia de fond a acestor probleme este privatizarea, scoaterea structurala, intr-o proportie semnificativa, majoritara sau totala de sub influenta intereselor politice. Aceasta poate fi facuta prin atragerea de investitori strategici, financiari, prin listare la bursa si asa mai departe, in cele mai multe cazuri prin atragerea de capital in interiorul companiilor, intrucat multe dintre acestea au fost puse pe butuci.

Prin urmare, intr-o prima faza este necesara recunosterea situatiei, intelegerea realitatilor si acceptarea lor, urmate de actiuni concrete. In anumite cazuri un astfel de proces de incercare de salvare a unei companii poate trece prin insolventa, aceasta oferind proprietarului (prezumand ca reprezentantul politic al acestuia este bine-intentionat si rational) oportunitatea repreluarii controlului asupra companiei.

Indiferent daca este necesara sau nu aceasta etapa, trebuie sa urmeze o forma de restructurare, de regandire a anumitor procese, care este obligatoriu sa includa si gestionarea cu buna-credinta, tinandu-se cont de faptul ca, in ultima instant, interesul oricarui proprietar (privat sau public) este maximizarea valorii companiei. Si, intrucat acest interes (atat timp cat va fi in atributiile unui “politic” structural nemotivat corespunzator in aceasta directie) nu va putea fi atins in mod constant si pe termen lung, retragerea actionarului “stat”, scoaterea de sub orice tip de infuenta politica a administrarii acestor companii devine imperios necesara.

Este momentul sa fie accelerat acest proces, profitand de conjunctura economica actuala. Este necesar ca multe companii sa fie aduse pe linia de plutire. Totodata, prin exercitarea unui management selectat conform OUG 109, onest, transparent, impus de catre oameni cu premise de profesionalism si de integritate, e momentul sa fie generata incredere unor potentiali investitori ca aceste companii pot iesi de sub zodia sifonarii de resurse pe seama actionarilor.

Daca exista incredere si daca deschiderea actionariatului este facuta prin aport de capital acolo unde este nevoie de resurse pentru retehnologizare, mai ales pe anumite piete cvasi-monopolistice, acestia nu vor intarzia sa apara. Cand eram la Posta, gandeam ca poate chiar si sindicatele, angajatii ar putea participa la acest efort de salvare a propriilor companii. Este deci necesara, pe alocuri, eliberarea potentialului existent in salariati si schimbarea atitudinilor oamenilor din companii.

Pe pietele concurentiale companiile de stat nu au ce cauta, strictetea anumitor proceduri birocratice si legale fiind de natura sa intre in conflict cu obiectivele comerciale si de a le handicapa din start, pierzand meciurile cu mai agila competitie si implicit partida cu profitabilitatea. Astazi abordarile antreprenoriale pot realiza un “turnaround”, modificand in bine traiectoria unei companii. Reglementarile excesive impiedica, insa, performanta si exprimarea la parametri optimi a potentialului angajatilor din sistemul bugetar.

Este deci momentul sa privatizam !

4. In loc de concluzii

Cresterea economica este o conditie esentiala pentru dezvoltarea societatii. Daca vrem sa nu mai ravnim la bunastarea europeana, daca vrem, nu doar sa nu mai plece, ci si sa se intoarca tinerii care au ales sa-si caute o viata mai buna in afara Romaniei, avem nevoie sa prindem economiile occidentale din urma. Iar pentru asta, este nevoie de o crestere a productivitatii sistematic mai mare decat a lor. Daca vrem sa avem o sansa sa ajungem la nivelul Germaniei, obiectiv ambitios, in urmatorii 20 de ani ne trebuie o crestere economica cu 4,3% mai mare in fiecare an decat a cea a Germaniei.

Poate ca suna a obiectiv nerealist, dar acest obiectiv este realizabil, prin despovararea de taxe a cetatenilor si a antreprenorilor, concomitent cu scaderea birocratiei pentru a preveni subfinantarea. O astfel de reducere a fiscalitatii si a birocratiei ne poate da un avantaj competitiv major in atragerea de investitii straine, in cresterea competitivitatii companiilor romanesti si poate fi un factor favorizant chiar si in repopularea tarii. Romania ar repeta performanta „miraculoasa” a unor tari, relativ sarace in resurse, care au reusit in cateva decenii sa sara de la nivelul de lumea a treia in liga celor mai bogate natiuni de pe Pamant.

Romania are nevoie de un stat mic, descentralizat si tehnologizat. Un stat mare genereaza coruptie mare. In Romania, coruptia este endemica. Insa coruptia nu tine in principal de mostenirea culturala sau de mentalitati – altminteri nu am putea explica de ce milioane de romani renunta la practicile asociate coruptiei imediat ce trec granita. Coruptia tine de mediul institutional romanesc, mai precis de sufocarea vietii sociale prin reglementarea a tot ce misca. Nu exista cale mai directa si mai eficienta de a elimina coruptia decat combaterea statolatriei si reducerea interventionismului guvernamental.

Este necesara si inasprirea pedepselor, insa spaga data va disparea atunci cand beneficiarii nu vor mai cauta sa-si imbunatateasca viata prin cai neoficiale, ci vor activa in institutii care, daca isi bat joc de consumatori vor fi schimbate, nu prin voia intamplatoare a unui ministru, ci prin mersul natural al concurentei. Spaga data „organului de control” va disparea sau macar va fi mai rara atunci cand vor fi reguli putine, simple si clare.

Poate ca multe dintre ideile de mai sus par unora ca fiind de domeniul fanteziei, imposibil de pus in practica in contextul actual sau intr-un orizont de timp previzibil sau in Romania. Insa aceste reforme structurale sunt imperios necesare. Poate ca ar fi potrivit sa ne amintim un mare adevar pe care Nelson Mandela – un optimist - l-a exprimat la un moment dat, scurt si cuprinzator: “It always seems impossible until it’s done”.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri