Intotdeauna mi-au placut povestile. Cred ca tuturor ne plac. Uitam insa, cateodata, ca povestile fac parte din viata noastra, la fel ca ziua ori ca noaptea, la fel ca senzatia de foame sau de sete. Si ne imaginam ca am devenit prea batrani pentru a le mai citi. Povestile adevarate reusesc totusi sa ne aprinda imaginatia si o fac adesea intr-un mod pe care si cel mai aprig povestitor ar putea sa il exprime in cuvinte.
A fost odata ca niciodata... O perioada in istoria umanitatii, in care lumea a incercat sa se indeparteze de realitatile crude care ii marcau viata cotidiana. Unii autori denumesc aceasta epoca “era exprimarii” sau “era umanismului”.
In acele vremuri, in chilia sa linistita, fratele Toma d’Aquino nu auzea nici un ecou al zarvei care se starnise in Europa vremii lui. si avea manuscrisele si gandurile sale si era fericit. i isi exprima dragostea pentru Dumnezeu intr-o mica lucrare denumita “Imitation Cristi” (Pe urmele lui Hristos), care a fost apoi tradusa in mai multe limbi decat orice alta carte si a fost tot atat de citita ca si Sfanta Scriptura, inraurind viata a milioane de oameni. i cartea aceasta era a unui calugar, care isi exprima idealul existentei sale in dorinta smerita “de a-si putea petrece zilele in liniste, intr-un coltisor, cu o cartulie”.
Bunul frate Toma reprezinta cel mai curat ideal al perioadei sale. Evul Mediu, impresurat din toate partile de Renasterea victorioasa si atacat de umanisti care anuntau cu glas tare venirea timpurilor noi, isi aduna puterile pentru cel din urma asalt.
Oamenii vremii nu se mai multumeau sa stea linistiti si sa asculte, in vreme ce papa si imparatul le porunceau ce trebuie sa faca si sa gandeasca. Acum voiau sa fie ei insisi actori pe scena vietii. Adica, doreau sa isi exprime singuri gandurile lor. Daca un om (ca spre exemplu istoricul florentin Nicolo Machiavelli) se interesa de guvernarea statului, el isi exprima opiniile personale in cartile sale. Daca ar fi avut gust pentru pictura, si l-ar fi exprimat prin linii frumoase si lucrari placute, ca in tablourile care au dat umanitatii nume celebre ca Giotto, Rafael, Leonardo da Vinci, si altii.
Inventia lui Gutenberg a venit tocmai la timp. Oamenii puteau astfel sa citeasca mai mult. Unii insa au devenit gelosi pe aceasta inventie a diavolului. Pentru ca isi propunea sa le demoleze lumea. Din stapani absoluti ai lumii cartilor, acesti oameni se transformasera in scurt timp doar in librari.
Se sfarsise vremea cand invatatura era monopolul catorva privilegiati si din clipa cand Elzevir tipari la Harlem editiile sale populare, cu preturi ieftine, ignoranta nu mai avu nici o scuza. Acum, Aristotel, Platon, Virgil, Horatiu, toata pleiada vechilor scriitori, filosofi si invatati, putea intra pentru cativa gologani in bagajul de cunostinte al oamenilor, pe care umanismul ii facuse liberi si egali in fata cartii tiparite.
Asa a devenit cartea un mod de a transmite ganduri si idealuri. Si se parea ca nimic n-o poate opri din drumul ei spre gloria eterna. Secole dupa acest moment, cartea si-a gasit un alt inamic lacom de putere. Iar cei care doreau sa isi prezinte in toata plenitudinea lor propriile ganduri s-au gasit pusi in fata unei dileme. Aparusera editorii, a caror sarcina era sa filtreze gandurile care puteau fi puse pe hartie. Cum publicarea unei carti inseamna investirea unei sume impresionante de bani, cum nu toata lumea isi putea permite acest lucru, editorii au devenit in scurt timp eroii unora si dusmanii de moarte ai celor mai multi.
Acum, saga autorilor nedeptatiti prin deciziile unor anumiti editori, si-a gasit sfarsitul odata cu aparitia internetului. Reteaua s-a impus in viata celor mai multi dintre noi, aducand cu sine usurinta cu care un utilizator isi poate impartasi propriile ganduri semenilor sai.
Ciudat modul in care istoria intelege sa se repete. ntelesurile epocilor trecute s-au sters probabil din memoria omului modern. i straniu este cum, de fiecare data, la fiecare descoperire, ne place sa ne laudam ca am inventat roata. Pana la urma, eu cred ca epoca actuala este asemenei celei ale lui Gutenberg, o perioada de tranzitie. O perioada in care mintea si ochiul nostru trebuie sa se obisnuiasca a citi pe ecranul unui computer o cantitate imensa de informatie. O perioada in care tehnologia care sta in spatele afisajului electronic al textului se va dezvolta atat de mult incat sa nu ne mai supere ochiul.
Va veni atunci timpul in care hartia va fi demodata. Nepotii nostri probabil, vor tine in biblioteca personala carti doar pentru ca vin de la noi. Copii lor, probabil ca vor apuca acea perioada in care cartea pe hartie o sa fie doar un moft.
Pana atunci, sa nu uitam ca viitorul incepe astazi si nu maine. O saptamana buna!
Daca v-a placut povestea, va recomand cartea lui Hendrik Willem van Loon, „Istoria omenirii”, editura Venus 1991.
A fost odata ca niciodata... O perioada in istoria umanitatii, in care lumea a incercat sa se indeparteze de realitatile crude care ii marcau viata cotidiana. Unii autori denumesc aceasta epoca “era exprimarii” sau “era umanismului”.
In acele vremuri, in chilia sa linistita, fratele Toma d’Aquino nu auzea nici un ecou al zarvei care se starnise in Europa vremii lui. si avea manuscrisele si gandurile sale si era fericit. i isi exprima dragostea pentru Dumnezeu intr-o mica lucrare denumita “Imitation Cristi” (Pe urmele lui Hristos), care a fost apoi tradusa in mai multe limbi decat orice alta carte si a fost tot atat de citita ca si Sfanta Scriptura, inraurind viata a milioane de oameni. i cartea aceasta era a unui calugar, care isi exprima idealul existentei sale in dorinta smerita “de a-si putea petrece zilele in liniste, intr-un coltisor, cu o cartulie”.
Bunul frate Toma reprezinta cel mai curat ideal al perioadei sale. Evul Mediu, impresurat din toate partile de Renasterea victorioasa si atacat de umanisti care anuntau cu glas tare venirea timpurilor noi, isi aduna puterile pentru cel din urma asalt.
Oamenii vremii nu se mai multumeau sa stea linistiti si sa asculte, in vreme ce papa si imparatul le porunceau ce trebuie sa faca si sa gandeasca. Acum voiau sa fie ei insisi actori pe scena vietii. Adica, doreau sa isi exprime singuri gandurile lor. Daca un om (ca spre exemplu istoricul florentin Nicolo Machiavelli) se interesa de guvernarea statului, el isi exprima opiniile personale in cartile sale. Daca ar fi avut gust pentru pictura, si l-ar fi exprimat prin linii frumoase si lucrari placute, ca in tablourile care au dat umanitatii nume celebre ca Giotto, Rafael, Leonardo da Vinci, si altii.
Inventia lui Gutenberg a venit tocmai la timp. Oamenii puteau astfel sa citeasca mai mult. Unii insa au devenit gelosi pe aceasta inventie a diavolului. Pentru ca isi propunea sa le demoleze lumea. Din stapani absoluti ai lumii cartilor, acesti oameni se transformasera in scurt timp doar in librari.
Se sfarsise vremea cand invatatura era monopolul catorva privilegiati si din clipa cand Elzevir tipari la Harlem editiile sale populare, cu preturi ieftine, ignoranta nu mai avu nici o scuza. Acum, Aristotel, Platon, Virgil, Horatiu, toata pleiada vechilor scriitori, filosofi si invatati, putea intra pentru cativa gologani in bagajul de cunostinte al oamenilor, pe care umanismul ii facuse liberi si egali in fata cartii tiparite.
Asa a devenit cartea un mod de a transmite ganduri si idealuri. Si se parea ca nimic n-o poate opri din drumul ei spre gloria eterna. Secole dupa acest moment, cartea si-a gasit un alt inamic lacom de putere. Iar cei care doreau sa isi prezinte in toata plenitudinea lor propriile ganduri s-au gasit pusi in fata unei dileme. Aparusera editorii, a caror sarcina era sa filtreze gandurile care puteau fi puse pe hartie. Cum publicarea unei carti inseamna investirea unei sume impresionante de bani, cum nu toata lumea isi putea permite acest lucru, editorii au devenit in scurt timp eroii unora si dusmanii de moarte ai celor mai multi.
Acum, saga autorilor nedeptatiti prin deciziile unor anumiti editori, si-a gasit sfarsitul odata cu aparitia internetului. Reteaua s-a impus in viata celor mai multi dintre noi, aducand cu sine usurinta cu care un utilizator isi poate impartasi propriile ganduri semenilor sai.
Ciudat modul in care istoria intelege sa se repete. ntelesurile epocilor trecute s-au sters probabil din memoria omului modern. i straniu este cum, de fiecare data, la fiecare descoperire, ne place sa ne laudam ca am inventat roata. Pana la urma, eu cred ca epoca actuala este asemenei celei ale lui Gutenberg, o perioada de tranzitie. O perioada in care mintea si ochiul nostru trebuie sa se obisnuiasca a citi pe ecranul unui computer o cantitate imensa de informatie. O perioada in care tehnologia care sta in spatele afisajului electronic al textului se va dezvolta atat de mult incat sa nu ne mai supere ochiul.
Va veni atunci timpul in care hartia va fi demodata. Nepotii nostri probabil, vor tine in biblioteca personala carti doar pentru ca vin de la noi. Copii lor, probabil ca vor apuca acea perioada in care cartea pe hartie o sa fie doar un moft.
Pana atunci, sa nu uitam ca viitorul incepe astazi si nu maine. O saptamana buna!
Daca v-a placut povestea, va recomand cartea lui Hendrik Willem van Loon, „Istoria omenirii”, editura Venus 1991.
