Realism si idealism statal. Sau despre dualitatea statului

De la laureatii premiului Nobel pana la Guvernatorul BNR, de la oameni de afaceri pana la cetateni, cu totii admitem ca suntem contemporani unei schimbari de paradigma economica si sociala, in sensul contemplat si de Isaiha Berlin in Cinci eseuri despre libertate si alte scrieri, adica de restructurare a moralitatii publice, fie ca aceasta este economica, sociala sau politica.

In acest context al cautarii de repere, pe mine ma preocupa o dilema si un paradox pe care le traiesc atat in calitate de cetatean cat si in calitate de avocat incarcat cu interesele clientilor mei, anume situatia in care exista o prapastie de neunit intre conceptia asupra statului la momentul „improprietarii ” acestuia cu mijloacele si ustensilele necesare atingerii scopului sau delimitat ab initio si realitatea statului atunci cand acesta se manifesta in sfera realitatii sociale, economice si politice. Primul moment, acela relativ la conceptie si alocare de resurse este un moment puternic idealizat si teoretic in mod substantial, in timp ce cel de-al doilea moment, acela al actionarii in concret este un moment realist. Problema este ca idealismul primului moment nu se identifica cu realismul celui de-al doilea moment.

Statul este conceput, vazut in mod abstract, ca fiind de buna credinta, atent cu interesul public dar si cu cel privat, concentrat sa balanseze cele doua categorii de interese, insa in planul actiunii concrete rezultatul este altul si total diferit de ceea ce s-a gandit initial, in conditiile in care statul de multe ori este de rea credinta, ne-administrator, neatent nici cu interesul public dar nici cu interesul privat, uneori hot de drumul mare, alteori escroc patentat si pot continua in felul acesta multa vreme de aici inainte. Atentie, nu vreau sa spun ca doar in Romania se intampla lucrul acesta. Apreciez ca acest paradox si diferenta pot fi invecinate cu majoritatea statelor europene.

Michel Foucault in Nasterea Biopoliticii face apologia neoliberalismului german sau a ordoliberalismului si apreciaza in mod corect intelepciunea acestei ideologii politice si economice de a fi reusit sa restarteze ideea de stat in Germania. In Europa, chiar si in Germania contemporana ideologic, economic dar si social statul trebuie reinventat si revizitat din punctul de vedere al resorturilor care justifica existenta acestuia. Restartarea statului este impusa de aceasta realitate cotidiana care ne loveste in mod frontal si cu efecte reale: statul este conceput ca un stat de buna credinta si i-se acorda mijloace regaliene in consecinta, insa acelasi stat se manifesta in mod concret ca un stat de rea credinta, care actioneaza dincolo de limitele si scopurile pentru care a fost construit. Este ca in filmele cu robotii viitorului: construim astfel de roboti pentru a ne ajuta si proteja dar acestia se autonomizeaza si ajung sa creada ca ei stiu mai bine ceea ce este corect pentru mine. La fel si cu statul. Noi ii dam mijloace si intrumente pentru a actiona in interesul nostru al tuturor, luat uneori individual iar alteori colectiv, iar statul se autonomizeaza si ajunge sa actioneze in propriul interes, strain total de interesele noastre.

Nu sunt de acord si nu voi accepta multa vreme de aici inainte ca Statul stie mai bine decat mine care-mi sunt interesele. Referindu-se la referendum, atat Victor Ponta cat si Crin Antonescu spuneau ca Germania nu foloseste referendumurile intrucat nu stiu ce ar fi facut Hitler in trecut folosind aceste mijloace. Dincolo de dezbaterea de drept constitutional care se naste aici, exista urmatoarea realitate: neoliberalismul german a pastrat statul in limitele rezonabile ale actiunii evitand pe cat posibil prapastia despre care vorbesc mai sus. Curtea Constitutionala din Germania este recunoscuta pentru fermitatea cu care a avut grija ca statul sa nu se autonomizeze de popor. Germania a inteles ca statul nu are un interes propriu ci exista doar pentru interesele colective si individuale ale cetatenilor.

Tendinta de autonomizare a Statului fata de popor rezulta si din proiectul de revizuire a Constitutiei unde se intareste statul si se slabesc mijloacele cetateanului. Imi doresc ca instanta constitutionala sa sesizeze aceasta tendinta periculoasa si sa sanctioneze autonomizarea bolnavicioasa a statului in fata poporului. Sunt de acord ca avem nevoie de un stat puternic si educat cu mijloace adecvate, insa pana una alta nu pot sa am incredere intr-un stat care: (a) are functionari nepregatiti si mijloace excesive de a-mi sanctiona drepturile mele; (b) are un Parlament cu puteri exorbitante dar format din multi politicieni nepregatiti profesional in niciun fel; (c) foloseste informatiile colectate in cadrul unei proceduri legale pentru jocuri mafiote si reglari de interese private, etc.

Am spus ca referendumul dorit de Presedintele Basescu este un mijloc politic si inutil juridic, insa nu pot fi de acord cu ceea ce doreste actuala putere si anume restrangerea formei de sanctionare politica a statului, doar la alegerile electorale. Nu am incredere in niciun politician astfel incat apreciez ca poporul are nevoie de mijloace juridice pentru a sanctiona reau-credinta a statului, pentru a pune presiune pe stat si pe politicieni. Nici individual dar nici colectiv, clasa politica de la noi nu este suficient de educata, corecta si de buna credinta pentru a admite ca timp de 4 ani de zile acestia trebuie lasati sa actioneze in mod liber si independent. Referendumul este un mijloc de coercitie, care poate readuce statul de rea-credinta in limitele idealismului existent la inceput; este o forma care poate sanctiona autonomizarea statului fata de popor. Daca statul este hot nu trebuie sa asteptam 4 ani pentru a-l schimba ci trebuie sa actionam in consecinta.

Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 682/2012 constientizeaza deja acest risc si stabileste ca referendumul este obligatoriu pentru stat atat sub aspectul mjiloacelor cat si sub aspectul rezultatului. Vremea lui statul sunt eu a trecut, iar atunci cand statul o ia pe „aratura” doar cel ale carui interese ar trebui sa fie protejate de acesta poate sa-l traga de mana pe stat.

Revenind la ceea ce spuneam anterior, romanii spuneau ca de eos quod plerumque fit, adica o lege trebuie sa reglementeze situatiile cele mai des intalnite in practica, adica trebuie sa reglementeze realitatea si concretul. Or in contextul actual, in care pe de-o parte se vorbeste despre revizuirea Constitutiei iar pe de alta parte asistam din ce in ce mai des la scene si contexte in care statul este hot, escroc si ticalos, cred ca nimeni nu poate ramane indiferent la faptul ca poporul are nevoie de mijloace pentru a sanctiona statul care are astfel de calitati. Daca statul este intr-adevar de buna credinta si vrea sa evite situatiile din Germania hitlerista atunci ar trebui sa se preocupe mai mult de nevoile fundamentale printre care se afla si educatia. Un stat educat nu poate exista fara un popor educat, in timp ce un popor educat poate exista fara un stat educat, daca are mjiloace de sanctionare.

In 2000 de ani am ales extremele democratiei (democratia directa din perioada grecilor versus democratia reprezentativa din perioada contemporana). Calea de mijloc, sau nuanta celor doua poate fi o schimbare de paradigma in conditiile in care aceeasi perioada de timp ne-a aratat ca statul nu este cel mai atent si grijuliu pater familias.



Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.