1 / 10

Mitroi, PwC: Sistemul de colectare a taxelor de la noi foloseste tot mai mult “biciul”

„Situatiile de criza sunt propice reformelor profunde, au un mare potential de a schimba mentalitatile, deci teroretic si politica fiscala romaneasca. Ideologiile se transforma din partinice in pragmatice, insa din pacate intre cele doua etape guvernele pot tranzita faza panicarda, cu adevarat periculoasa”, spune Mihaela Mitroi, Partener, Servicii de Consultanta Fiscala si Juridica, PricewaterhouseCoopers Romania (PwC).

In opinia sa, aceasta este faza in care se iau masuri contraproductive, masurile de tip bumerang, al caror efect este inversul celui scontat. „Un exemplu concret la noi este masura de taxare suplimentara a muncii, in conditiile in care aceasta era deja excesiv impovarata si autoritatile se angajasera de cativa ani intr-un program de diminuare treptata a sarcinii fiscale apasatoare stabilita pe munca salariata”, explica Mitroi.

Modele de succes pentru o politica fiscala eficienta si coerenta exista, crede Mitroi, dupa cum exista si un mare numar de contraexemple, insa ramane de vazut ce valori vor fi adoptate in viitor de catre cei care decid politica fiscala in Romania.

„Personal nu cred intr-o schimbare fundamentala de mentalitate, totusi”, puncteaza reprezentantul PwC Romania.

Munca la negru a adus prejudicii statului in primele 9 luni din 2008 de peste 29,5 miliarde lei, reprezentand 50,8% din economia subterana, se arata intr-o analiza a Ministerului Finantelor, bazata pe calculele Comisiei Nationale de Prognoza. Asadar, devine oportuna cautarea celor mai bune modalitati de imbunatatire a sistemului de colectare si de atragere in sistem a veniturilor din economia subterana.

Mihaela Mitroi considera ca sistemul de colectare a taxelor de la noi foloseste tot mai mult “biciul”, adica executarile silite, inspectiile fiscale agresive, instrumentul cazierului fiscal, contul unic. Toate acestea au efect, comenteaza Mitroi, dar nu pot realiza nimic comparabil cu efectul pozitiv pe care l-ar avea stimulentele pozitive: autoritati fiscale deschise, lipsite de ostilitate, tot atat de dispuse sa inlesneasca viata contribuabilului bun platnic, pe cat sunt de dispuse sa-l pedepseasca pe evazionist.

„Cred, asadar, in eficenta unei combinatii intre ultilizarea bonificatiilor ca rasplata pentru comportamentul fiscal responsabil si a penalitatilor dure pentru neplata si evaziune. Pana acum s-a mai intamplat si invers: contribuabili responsabili sa fie pedepsiti drastic pentru erori inerente in absenta unei legislatii imperfecte si rai platnici tratati cu esalonari si amnistii fiscale”, spune Mihaela Mitroi.

„Am mai afirmat si o repet de cate ori este nevoie: nivelul colectarii depinde enorm de calitatea parteneriatului dintre fisc si contribuabil, de transparenta si predictabiltatea in legislatia si practica administratiei fiscale. Nu e momentul ca fiscul sa faca si mai dificila viata agentilor economici care respecta regulile jocului si nu s-au scufundat in economia subterana, ci, dimpotriva, este momentul in care tocmai exact acestora ar trebui sa li se intinda o mana prieteneasca”, adauga reprezentantul PwC Romania.

Ce masuri fiscale adopta Ungaria impotriva crizei

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri