Luni 17 martie

Luni 17 martie

Rezultate oficiale ale referendumului au fost anuntate, iar Parlamentul Crimeei se va reuni in sesiune extraordinara pentru a adopta o cerere de alipire la Rusia pe care o va adresa Moscovei. O delegatie a Parlamentului se va deplasa in aceeasi zi in Rusia. Duma de Stat, Camera inferioara a Parlamentului rus, va finaliza pregatirea unui proiect de lege privind integrarea Crimeei in Rusia (in caz de majoritate de voturi pentru acest scenariu) si il va distribui deputatilor.

In acelasi timp, vicepresedintele american Joe Biden va incepe o calatorie de trei zile in Polonia si in Lituania, unde va purta consultari pe tema situatiei din Ucraina. De asemenea, ministrii europeni de Externe, care se reunesc la Bruxelles, ar putea adopta sanctiuni vizand Rusia.

Ministrul ucrainean de Externe Andrii Descita este asteptat la Bruxelles. El urmeaza sa fie primit de catre secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen. Parlamentul ucrainean se va reuni pentru a examina suplimentarea sumei alocate bugetului Ministerului ucrainean al Apararii.

Miercuri 19 martie

Miercuri 19 martie

Comisia Europeana (CE) urmeaza sa ofere detalii despre o suplimentare a unui ajutor oferit Ucrainei, in valoare de un miliard de euro.

Parlamentul European cere Rusiei sa retraga fortele militare din Ucraina. Rusia trebuie sa isi retraga imediat toate fortele militare de pe teritoriul ucrainean, spun deputatii intr-o rezolutie adoptata joi. Ei condamna "actul de agresiune de invadare a Crimeei", considerandu-l o incalcare a dreptului international si declara planurile Crimeei de a organiza un referendum pentru aderarea sa la Rusia ca fiind ilegale, atentionand ca actiunile Rusiei reprezinta o amenintare la securitatea UE.

Rezolutia condamna ferm "actul de agresiune de invadare a Crimeei" pe care l-a facut Rusia si cere retragerea imediata a tuturor fortelor militare "prezente ilegal pe teritoriul ucrainean". Rusia "a incalcat clar" dreptul international, conform Cartei ONU, OSCE, Memorandumului de la Budapesta din 1994 si altor conventii, "amenintand securitatea UE", se mai arata in text.

Vineri 21 martie

Vineri 21 martie

Duma de Stat urmeaza sa voteze asupra unui proiect de lege privind alipirea Crimeei la Rusia. In aelasi timp, UE si Ucraina urmeaza se semneze, la Bruxelles, partea politica a Acordului de Asociere, in a doua zi a unui summit european. Anuntata de catre premierul ucrainean Arseni Iateniuk, semnarea nu a fost confirmata de catre Bruxelles.

"Armistitiul" ruso-ucrainean care trebuie sa permita deblocarea si aprovizionarea bazelor militare ucrainene din Crimeea urmeaza sa expire la aceasta data. Potrivit "premierului" autoproclamat al Republicii autonome Crimeea Serghei Aksionov, integrarea completa a peninsulei in Federatia Rusa va dura aproximativ un an. Potrivit adjunctului sau, inlocuirea grivnei ucrainene cu rubla ruseasca ar putea avea loc de la inceputul lunii aprilie.