"Deschiderea coletului la livrare este un serviciu care ar trebui oferit de toti curierii, pentru ca daca clientul vrea sa il returneze pe loc, comerciantul ar plati mai putin, curierul fiind deja acolo nu trebuie sa il mai trimiti din nou. Asa s-ar face totul intr-un singur drum. In prezent, un singur curier ofera acest serviciu, de o saptamana", a precizat managerul CareSpot.ro.

Comertul electronic din Romania este ingreunat de tarifele mari practicate de firmele de curierat cand trebuie sa trimiti ceva in strainatate si de timpul mare de livrare.

"In Romania nu am intalnit o companie de curierat care sa iti ofere un serviciu de livrari in afara tarii la fel de performant precum in tara. Contractual o firma de curierat se angajeaza sa livreze pana in Spania in 3-5 zile, insa in realitate dureaza doua saptamani in cel mai fericit caz. Sunt putine firme care trimit ceva din Romania in strainatate, noi livram mai mult produsele Mario Badescu, care vin din America si prin noi ajung in toata Europa. Pretul practicat de curieri pentru livrari internationale este cam mare, probabil sunt volume mici, pentru ca daca trimitem din Europa in Romania, ne-ar costa de trei - sase ori mai putin. Este mai ieftin sa trimiti in Spania, Zona 1, decat la vecini, in Basarabia considerata Zona 3. De exemplu, eMag a preferat sa isi deschida depozit in Bulgaria si Ungaria decat sa livreze din Romania", a spus Constantinescu.

Curieratul este foarte important pentru comertul online, intrucat acesta diminueaza sau ridica pretul unui produs.

"Curieratul iti diminueaza sau iti ridica costul cosului. Conteaza mai mult pentru cumparaturile mici, deoarece daca cineva iti cumpara un produs de 10-12 lei este deranjant sa dai pretul lista de 28 de lei, cat este la majoritatea curierilor. Din cauza asta curieratul este definitoriu in online. Dintre promotiile pe care le facem noi cele care performa foarte bine sunt cele care au transportul gratis. In cazul nostru, transportul este platit de catre client pana la o anumita valoare a cosului", a mai spus Constantinescu.

Citeste si:

Black Friday dubleaza volumul de comenzi. Romanii cumpara produsele cele mai scumpe.

Volumul lunar al comenzilor CareSpot.ro sunt intr-o luna in medie de 2.500, cele mai bune luni fiind noiembrie si decembrie, Black Friday si Craciun. "Anul trecut de Black Friday am avut 1.500 de comenzi, in conditiile in care nu aveam expunerea eMag. Anul acesta ne asteptam la 2.500 de comenzi. Daca in mod normal se vand produsele de mijlloc, de Black Friday se vor vinde mai mult produsele foarte scumpe care vor fi reduse cu 10-50%", a adaugat Constantinescu.

Cele mai vandute produse CareSpot sunt cele pentru ingrijirea parului, sampoane, balsamuri, masti. Ca si brand din cifra de afaceri cel mai mult reprezinta marcile Mario Badescu (26%), Kerastase si Joico. Circa 40% din comenzi sunt in Bucuresti, iar 60% in tara. Moldova este zona care are cele mai multe comenzi, in special orasul Iasi. Alte orase importante sunt Alba Iulia, Brasov, Oradea.

"Cu firma de curierat negociem o data pe an, in cazul in care ajungi la un anume volum de vanzari de transport atunci e clar ca treci pe o alta grila, intrucat noi nu suntem neaparat un magazin mic avem niste costuri negociate in prealabil mult mai bine. Produsele ajung in 24 de ore, curierul vine o data pe zi, la ora 17, la sediul din Bucuresti. Pentru livrari lucram cu doua firme de curierat, una pentru intern si una pentru strainatate. Circa 5% din comenzi sunt din afara tarii", a mai spus managerul CareSpot.ro.

CareSpot a fost infiintata in 2009, iar din februarie anul acesta s-a asociat cu eMag. Compania se asteapta anul acesta la o cifra de afaceri de aproape un milion de euro, dublu fata de anul trecut. Profitul reprezinta circa 15% din afacerile companiei.