Livrările cross-border, extinderea punctelor de livrare out of home și digitalizarea continuă a infrastructurii sunt unele dintre cele mai importante teme ale industriei de curierat în acest moment. Am discutat în cadrul emisiunilor ecomTEAM cu Oana Mandicescu, Chief Sales Officer Cargus, despre cum arată planurile companiei de curierat în aceste zone.

Cargus a început anul cu o creștere accelerată, precizează Oana Mandicescu, înregistrând în primul trimestru o majorare a veniturilor cu aproape 13%, iar pentru întreg anul 2023 se așteaptă la o creștere de 10-12%.

În ceea ce privește anul 2024, compania este optimistă și se așteaptă la creșteri mai mari decât cele înregistrate în prezent, mizând pe o eventuală stabilizare a economiei și a contextului geopolitic.



”Toate investițiile și planurile pe care le punem în aplicare anul acesta ne vor aduce beneficii în 2024”, precizează Oana Mandicescu.

În ceea ce privește consumatorul român, reprezentanta Cargus consideră că este în continuare deschis la nou și se află în situația de a avea acces la mai multe produse, datorită intrării pe piață a din ce în ce mai mulți jucători internaționali.

”Consumatorul se schimbă, se adaptează și are mai multe așteptări: să aibă cât mai multe opțiuni de livrare, predictibilitate și diverse soluții de plată. Mai mult, este din ce în ce mai deschis către soluțiile de livrare out of home. Cei din zonele urbane ale orașelor mari se orientează spre lockere, în timp ce consumatorii din zona rurală preferă punctele fixe, amplasate în magazine, pentru că preferă în continuare interacțiunea umană cu membrii comunității”, precizează Oana Mandicescu.

Ea subliniază că aceste schimbări de comportament și oportunitățile pe care le-au generat au fost adresate de Cargus prin investiții semnificative în construcția, extinderea și consolidarea rețelei de livrare out of home și a întregului ecosistem din jurul acesteia (opțiuni de plată, de tracking colet, de retur).

”Avem în acest moment aproximativ 3.000 de puncte fixe, magazine și lockere. Vedem că a fost o decizie bună, având în vedere rata de adopție. Volumele pe care le înregistrăm acum, preluate din punctele out of home, au crescut cu 300% față de anul trecut. Vom continua investițiile în această direcție”, adaugă Oana Mandicescu.

Compania de curierat a început anul trecut și livrarea de colete din Polonia în România și anticipează că va ajunge la 4 milioane de colete livrate pe această rută.

„Succesul din Polonia ne-a făcut să fim optimiști în legătură cu planurile noastre pe piața internațională. Avem planuri pentru Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania, Bulgaria sau Grecia”, adaugă Mandicescu.

Prioritatea companiei pe segmentul cross-border constă în conectarea jucătorilor internaționali cu consumatori din România (inbound), urmând ca mai apoi să susțină și livrarea comercianților români către țările respective.

Industria de curierat nu se poate dezvolta fără digitalizare

Investițiile în digitalizare fac diferența și în industria de curierat, devenind obligatorii pentru jucătorii din industrie.

”Cargus face pași rapizi în această direcție, susținuți de investiții semnificative în multe proiecte. Unul dintre acestea fiind aplicația noastră mobilă care a ajuns la aproape 1 milion de descărcări”, precizează Oana Mandicescu.

Planurile de digitalizare ale Cargus se concentrează și pe optimizarea proceselor logistice și operaționale - creșterea eficienței și a predictibilității livrării, astfel încât curierii să poată fi ghidați cât mai bine, iar clienții să știe un interval cât mai precis în care vor primi coletul.

”Investim în aplicații de tip omnichannel pentru interacțiunea cu clientul, astfel încât experiența lui să fie cât mai facilă și cât mai rapidă(...) De asemenea, investim în aplicații și soluții digitale pentru a facilita onboarding-ul magazinelor online în marketplace-uri, atât naționale, cât și internaționale”, adaugă Oana Mandicescu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri