Bursa de la Bucuresti - Evolutie

Bursa de la Bucuresti - EvolutieBursa de Valori Bucuresti a incheiat ziua cu cresteri modeste, in acelasi ton ca si sedinta de tranzactionare precedenta.

Indicele BET
, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 1,10%, pana la 5.285,27 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a castigat 1,50%, pana la 3.098,84 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 1,49%, pana la 23.179,74 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,46%, la 10.684,88 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,35%, la 484,54 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a castigat 1,16%, pana la 760,92 puncte.

Citeste mai multe aici.

Evenimentele ultimelor 24 de ore

Evenimentele ultimelor 24 de ore• CNVM a emis o ordonanta prin care obliga Consiliul de Administratie al Prodplast Imobiliare sa convoace o adunare a actionarilor pentru a decide pe ce piata se va lista compania.

• Patru pachete de actiuni Comat Auto Bucuresti (COTA), reprezentand peste 10% din capitalul firmei, au fost transferate pe Rasdaq. Valoarea transferurilor a fost de 2,9 milioane lei.

Primele sase luni ale anului au fost unele dificile pentru economia romaneasca, insa afacerile companiilor de la Bursa de Valori Bucuresti au reusit sa urce cu 3%.

• Producatorul de materiale de constructii Cemacon Zalau (CEON) a obtinut in primele sase luni ale anului afaceri de 9,68 milioane lei (2,33 mil. euro), in scadere cu 30% fata de cifra din aceeasi perioada a anului trecut.

Bursele europene

Bursele europene• La finalul sedintei de la Bucuresti bursele vest-europene avansau cu maximum 1,3%, linia fiind urmata si de majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est, care erau in crestere cu pana la 1,3%. Bursa din Bulgaria era singura in scadere, cu 0,4%, potrivit Mediafax.

• Dintre marile burse europene, bursa londoneza inregistra un avans de pana intr-un procent, in jurul orei 17.00, iar indicele FTSE100 se aprecia cu 0,82%, pana la 5.319,58 puncte. Indicele reprezentativ al pietei germane, DAX, urca cu 1,20%, la 6.183,92 puncte, iar indicele principal al bursei franceze, CAC40, crestea cu 1,27%, pana la 3.643,40 puncte.

• Germania a impresionat o lume intreaga cu cresterea economica record din trimestrul al doilea, de 2,2%, dar nu si proprii cetateni, care nu resimt efectele refacerii economiei din cauza salariilor mici.

Bursele internationale

Bursele internationale• Bursele de pe Wall Street au deschis sedinta de tranzactionare de marti in urcare cu pana la 0,8%, dupa ce companiile Wal-Mart si Home Depot au anuntat rezultate financiare peste asteptari, transmite Reuters, citat de Mediafax.

• Indicele industrial Dow Jones a urcat cu 0,5%, iar Standard & Poor's 500 si Nasdaq au avansat cu 0,7%, respectiv 0,8%.

• Rezerva Federala (Fed) a Statelor Unite a publicat noi reguli pentru protejarea beneficiarilor de credite ipotecare de practici abuzive, cum ar fi comunicarea mai clara a costurilor

• Bursele asiatice au inchis sedinta de tranzactionare de ieri mixt, iar Nikkei, principalul indice al bursei din Tokyo, a inregistrat o scadere de 0,38%, pana la 9.161,68 puncte. De asemenea, indicele extins Topix a suferit un declin de 0,22%, pana la 826,78 puncte. Pe de alta parte, Hang Seng, indicele principal al Bursei din Hong Kong a urcat cu 0,12%, la 21.137,40 puncte.


Declaratia zilei

Declaratia zilei"Din toamna, vom incepe roadshow-uri si prezentari pentru educarea investitorilor privind produsele structurate emise de Raiffeisen Centrobank", a declarat Bogdan Campianu, head of head of equity markets in cadrul Raiffeisen Capital & Investement (RCI) la deschiderea sedintei Bursei de Valori Bucuresti cu ocazia primei zile de tranzactionare a certificatelor RCB.

Subiecte fierbinti

Subiecte fierbinti• Actiunile companiilor exportatoare de pe Bursa precum Azomures Tg.-Mures (AZO) si Compa Sibiu (CMP) au adus si in acest an printre cele mai mari castiguri de pe Bursa, in conditiile in care afacerile acestora au fost sustinute de revenirea economiei mondiale si au ramas imune la presiunile negative induse cererii interne. [Ziarul Financiar]

• Actiunile "Cemacon" Zalau (simbol bursier CEON) s-au situat pe primul loc in topul cresterilor la o luna de la Bursa de Valori Bucuresti. Astfel, in perioada 12 iulie - 12 august, ele au fost cel mai bun plasament din piata, cu o apreciere de 21,63%. [Bursa]

• Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a lucrat peste un an de zile la procesul prin care primele produse structurate si-au facut intrarea pe piata locala. [EconomicTimes.ro]