Producatorii romani au livrat, in prima luna a acestui an, o cantitate de lapte cu 5,6% mai mare fata de ianuarie 2015, insa procesatorii au cumparat de peste granite cu 71% mai mult lapte decat in perioada similara a anului trecut, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul National de Statistica (INS).

In ianuarie 2016, fabricile de profil au colectat de la fermierii din tara 67.615 de tone de lapte de vaca, o cantitate mai mare cu 3.556 tone, sau 5,6%, comparativ cu luna similara din 2015, conform News.ro

In acelasi interval, procesatorii au obtinut productii mai mari cu 23,4% la branzeturi, cu 9,1% la smantana si cu 6,6% iaurturi. In schimb, a scazut productia de unt, cu 2,4%, si de lapte de consum, cu 1,1%, arata datele INS.

Cresterea productiei raportata de procesatori s-a datorat in special importurilor de lapte, care au avansat cu 5.132 tone fata de ianuarie 2015, pana la 12.359 tone.

”Importurile sunt mai mari decat in ianuarie 2015 pentru ca a crescut consumul, cererea. Sa nu uitam nici ca in ianuarie, februarile si martie, vacile sunt in repaus mamar. Anul trecut, intre 17 si 20% din totalul de lapte procesat in Romania a fost adus de peste granite”, a declarat, pentru News.ro, presedintele patronatului APRIL din industria laptelui, Dorin Cojocaru.

Cumparativ cu ultima luna a anului trecut, cantitatea de lapte de vaca colectata de unitatile procesatoare in ianuarie 2016 a scazut cu un procent. Cel mai mult a scazut, fata de decembrie 2015, productia la unt, cu 37%, si de smantana, cu 10%.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Agricultura »



Citeste si
Isarescu: Sa dea Dumnezeu sa gresim noi! Dar tare ma tem ca nu gresim
Setari Cookie-uri