TAGRO, primul tractor agricol romanesc facut dupa o pauza de 10 ani, a fost omologat de Registrul Auto Roman (RAR), iar acesta va iesi pe poarta fabricii in luna iunie, conform Adevarul. Vezi in articol foto.

TAGRO este primul tractor agricol romanesc, conceput si realizat integral de IRUM Reghin. Omologarea sa de catre RAR certifica inalta calitate a tractorului agricol, care respecta toate standardele europene. IRUM Reghin mentioneaza ca procesul de omologare a inceput de anul trecut. Spre sfarsitul anului 2018, TAGRO a fost supus unei serii de incercari statice si dinamice, efectuate de catre Departamentul Omologari al RAR Bucuresti, care au avut un rol important in definirea si optimizarea produsului, in conformitate cu normele impuse de catre Uniunea Europeana.

FOTO - Primul tractor romanesc, TAGRO, este conceput pe platforma IRUM Reghin

Cele peste 45 de rapoarte au fost facute pe baza testarilor efectuate la sediul din RAR Bucuresti, dar si in afara tarii, la Universitatea din Bologna (IT) si Millbrook Proving Ground (UK).

„In luna aprilie a acestui an, vom incepe productia componentelor si vom finaliza noua structura de asamblare a tractorului agricol romanesc. In luna iunie vor iesi pe poarta IRUM primele tractoare TAGRO. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, specialistii au efectuat numeroase teste pe camp, la lucru, cu diferite echipamente si accesorii. Companiile din domeniul agricol din Romania, dar si din strainatate, vor beneficia de acum de un tractor performant, conceput integral in departamentul nostru de cercetare si dezvoltare”, a declarat Mircea Oltean, CEO al companiei IRUM.

Modelul are o cabina etansa, certificata ROPS (Roll Over Protective Structure) si FOPS (Falling Objects Protective Structure), care e impiedica intrarea prafului in interior, dar si un bord fix inconjurat de dispozitive de control concepute pentru a eficientiza operarea sa.

In anul 2018, fabrica IRUM a prezentat conceptul original (de la idee pana la produsul finit) al noului tractor agricol romanesc Tagro. Proiectul inovator a presupus o investitie totala de peste 4 milioane de euro, iar dezvoltarea prototipurilor a implicat cele mai moderne tehnologii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri