Ungaria a ajuns la un acord cu România, Bulgaria şi Slovacia prin care cele patru state membre UE din Europa Centrală şi de Est vor impune la nivel naţional interdicţii asupra importurilor de cereale ucrainene pentru a-şi proteja pieţele, dacă UE nu extinde interdicţia care expiră în 15 septembrie, a anunţat Istvan Nagy, ministrul ungar al Agriculturii.

Ucraina a devenit complet dependentă de rutele alternative din UE, numite "coridoare de solidaritate", pentru exporturile sale de cereale, după ce Rusia a abandonat în iulie acordul internaţional care permitea transportarea în siguranţă a cerealelor ucrainene prin Marea Neagră. Ca rezultat, fermierii din statele vecine - Polonia, Ungaria, România, Bulgaria şi Slovacia - se confruntă cu o concurenţă sporită şi blocaje pe propriile lor pieţe.

Într-o postare pe Facebook, Istvan Nagy a informat că noua interdicţie la nivel naţional se va aplica unei game mai largi de produse ucrainene decât actualele măsuri.

"Am convenit cu colegii mei din România, Bulgaria şi Slovacia că, dacă nu va exista o decizie privind extinderea moratoriului de către Bruxelles, atunci vom lua individual măsuri la nivel naţional", a precizat Nagy, într-un mesaj video.

Marţi, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a anunţat că Executivul de la Varşovia nu va ridica interdicţia asupra importurilor de cereale ucrainene vineri, aşa cum era programat, deoarece ar fi afectaţi fermierii polonezi.

În mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie urmează să expire pe 15 septembrie.

Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a dat asigurări marţi că face eforturi pentru extinderea interdicţiei. Wojciechowski este fostul ministru polonez al Agriculturii.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri