Aflat deja în a treia zi, protestul transportatorilor și al fermierilor nu poate pentru moment să capete o masă critică, din moment ce ministrul Predoiu se asigură că aceștia nu pot ajunge acolo unde își doresc, adică în Piața Victoriei. În același timp însă, la mulțimea de fermieri și transportatori care se află pe Centura Bucureștiului se adaugă mereu și mereu alții, astfel că rămâne de văzut cum vor continua lucrurile în următoarele ore.

Astfel, după cum a declarat pentru wall-street.ro Mădălin, un fermier din Argeș, situația este destul de tensionată, poliția mințindu-i pe protestatari cu diferite trasee false doar ca să tragă de timp.

Prin urmare, arată Mădălin, poliția îi plimbă pe cei prezenți de două zile pe trasee adiacente, aceștia dorindu-și să ajungă însă în Piața Victoriei, doar că, după cum explică fermierul, pentru moment nu se poate.

Nicio șansă astăzi, fiindcă la prima negociere, de dimineață, a fost vorba că plecăm la 10, au mai tras de timp, ne-au scos la ora 12, la 12 a fost vorba că o să întoarcem la Afumați și o să facem dreapta spre București, dar ne-au mințit iar și ne-au dus înapoi la Afumați, doar ca să tragă de timp și pentru ziua de azi.

Mădălin, fermier din județul Argeș

De asemenea, acesta mai spune că sunt prezenți colegi de la transport care susțin că au ajuns să lucreze 40% din timp pe an cu camioanele doar ca să plătească polița RCA.

Nu în ultimul rând fermierul enumeră și alte revendicări pe care protestatarii le au, respectiv reglementări în privința GAEC-urilor (normele unde există obligativitatea de a lăsa pământul nelucrat, n.r.), cerealele din Ucraina să nu mai intre necontrolate în țară, tirurile românești să aibă prioritate în port, subvențiile să crească și nu să scadă, impozitele să nu mai crească, din moment ce au crescut atât pentru transportatori cât și pentru agricultori și, de asemenea, mai adaugă acesta, statul să pună accent pe producție și mai puțin pe import.

Sursa foto: Shutterstock / Alexandros Michai...

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri