România va consolida spaţiul Schengen şi nu este deloc corect să avem în continuare doar o integrare parţială în acest spaţiu european de liberă circulaţie, ţara noastră fiind pregătită să coopereze pentru protecţia frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale, a declarat ministrul de interne Cătălin Predoiu, conform Agerpres.

''Vom consolida spaţiul Schengen şi nu este deloc corect să avem în continuare doar o integrare parţială în spaţiul Schengen. Este adevărat că în decembrie anul trecut am făcut un pas important, intrând în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime (de la 31 martie 2024, n.red.), dar cred că acest progres ar trebui să fie urmat de un alt pas în acest an. Şi vom lucra în această privinţă cu colegii şi prietenii noştri din Austria şi din alte state membre. Suntem gata să cooperăm cu privire la protecţia frontierelor, la migraţia ilegală şi, de asemenea, mă refer la cooperarea poliţienească. Avem rezultate foarte bune în această privinţă şi cred că aceasta ar trebui să fie baza pentru deciziile viitoare. De aceea am spus că, în materie de migraţie, în materie de protecţie a frontierelor, România este un foarte bun exemplu şi suntem pregătiţi să contribuim cu expertiza noastră la consolidarea întregii Uniuni Europene şi, de asemenea, a spaţiului Schengen'', a declarat vicepremierul Cătălin Predoiu înaintea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

Un subiect important de pe agenda reuniunii miniştrilor de interne europeni este combaterea traficului de droguri. Miniştrii ar urma să adopte o decizie de formulare a unei recomandări privind punerea în aplicare a celor mai bune practici referitoare la capacităţile statelor membre de a combate traficul de droguri.

Referitor la acest subiect, Cătălin Predoiu a subliniat că pentru combaterea traficului de droguri, fenomen ce devine ''una din principalele vulnerabilităţi ale Uniunii Europene'', sunt necesare măsuri urgente şi trebuie consolidată cooperarea între ţările membre, ce ar trebui să aloce mai multe forţe de poliţie în acest scop.

''Legat de asta, în România noi am început o campanie foarte solidă. CSAT a luat o decizie importantă, creând un grup de lucru interinstituţional. Alături de alte instituţii, în acest grup este prezent Ministerul Afacerilor Interne şi cooperăm pentru a dezmembra grupurile de criminalitate organizată care se ocupă de traficul de droguri şi, de asemenea, de traficul de persoane'', a spus ministrul de interne român.

Un alt punct pe agenda reuniunii este migraţia şi în special dimensiunea externă a acestui fenomen ce afectează stabilitatea UE şi a statelor membre.

Ministrul Cătălin Predoiu a amintit că ţara noastră a luat măsuri serioase pentru combaterea migraţiei ilegale, cum este cazul proiectului pilot pus în practică cu Serbia, rezultatul fiind că migraţia ilegală a scăzut spre zero la frontiera comună.

În 2023, doar 40 de persoane au trecut ilegal această graniţă. Predoiu a anunţat că acest proiect va continua şi că a semnat luni dimineaţă, alături de comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, o scrisoare privind consolidarea acestei iniţiative, România fiind pregătită să pună experienţa sa la dispoziţia tuturor celorlalte ţări membre UE care doresc să coopereze.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri