Renault a decis ca are nevoie de inca un model de segment D, mai confortabil decat Laguna si a realizat Latitude, cel mai “premium” autoturism al marcii.
Latitude este o berlina business cu un design clasic si mult spatiu pentru pasageri. Autoturismul se bazeaza pe coreeanul Samsung SM5, pornind de la o platforma modificata a modelului Laguna.

Motorul cel mai performant pe Latitude este un V6 dCi de 3 litri 240 CP, pe care l-a avut si exemplarul de test, impreuna cu o cutie automata cu sase viteze. Cu echiparea INITIALE pretul ajunge la 37.000 euro cu TVA.

Masina impresioneaza prin confort, un interior bine antifonat, materiale de calitate, multe dotari si un sistem audio Bose. Motorul nu se aude nici daca folosim toti cei 240 de cai putere, care din pacate nu se simt precum la modelele germane si asta pentru ca francezii nu au dorit ca masina sa fie sportiva, fiind gandita pentru un sofat normal. Cutia automata cu 6 trepte are ceva delay pana face motorul sa traga in forta, insa in mod manual se misca mult mai rapid. Acceleratia de la 0 la 100 km/h se face in 7,6 secunde.

Consumul in afara orasului a fost destul de bun, pentru o masina de peste 1.700 kg si motor V6, de 7 litri, la o viteza legala, iar in oras de 11 litri daca nu prinzi ambuteiaje.

La drum lung masina este foarte placuta. Un plus pentru Latitude este ca chiar daca treci peste o groapa sau o linie de tramvai nu simti nimic, insa apare si un minus, se aude un zgomot nu prea placut, lipseste acel "buf" fin din masinile germane.

Latitude isi rasfata pasagerii cu climatizare automata tri-zona, filtrul de carbon activ si senzor de toxicitate ce impiedica patrunderea in habitaclu a particulelor poluante. Sistemul este completat de catre un ionizator Samsung Super Plasma bi-mod (functii Clean sau Relax).

Printre echipamentele standard (echipare Privilege) se numara sase airbaguri, A.B.S. + A.F.U. (Asistenta la Franarea de Urgenta), aprindere automata a avariilor la deceleratie puternica, aer conditionat cu reglare automata separata stanga/dreapta si senzor toxicitate, card deschidere/inchidere si demaraj "Maini libere", computer de bord si tablou de bord cu afisaj in limba engleza, consola centrala fata cu spatiu de depozitare sub cotiera, E.S.P (Control dinamic al traiectoriei) & ASR (Sistem anti-patinare), geamuri electrice fata si spate, ionizator & difuzor parfum, senzor de lumina si de ploaie.

Echiparea de varf Initiale mai vine in plus cu faruri xenon cu sistem spalare si proiectoare directionale adaptative de viraj, frana de parcare asistata, scaun pasager fata reglabil electric pe 6 directii, scaun sofer reglabil electric pe 8 directii cu memorizare, scaune fata cu incalzire, sistem Navigatie Carminat ITD si Radio Navigatie Bose Magazie 6CD cu 10 difuzoare, amplificator digital, Bluetooth, Audio Connection Box si satelit de comanda la volan, tapiterie din piele RIVIERA de culoare gri carbon (de culoare bej in optiune), tempomat (dispozitiv pentru reglarea automata a vitezei) si limitator de viteza.

Gama Latitude cuprinde trei versiuni de echipare, Privilege, Luxury si Initiale, si patru motorizari, 2 litri 140 CP (benzina) si trei turbodiesel common rail de 2 litri dCi 150 CP cuplat la o cutie de viteze manuala in sase trepte, 2 litri dCi 175 CP si 3 litri dCi 240 CP, ambele cu transmisii automate in sase trepte.

Pretul de pornire pentru Latitude este de 22.000 euro cu TVA. Mai multe informatii despre model sunt disponibile aici

Date tehnice Renault Latitude V6 dCi INITIALE
Combustibil Diesel
Capacitate cilindrica (cm3) 2.993
Putere maxima (CP) 240
Cuplu maxim (Nm) 450
Transmisie automata cu 6 viteze
Urban 10
Extra urban 5,7
Combinat 7,2
Emisie CO2 (g/km) 188
Viteza maxima (km/h) 232
Acceleratie 0-100 km/h (sec.) 7,6
Greutate 1.730 kg
Portbagaj 477 litri
Lungime, latime, inaltime: 4898, 2072, 1483 mm
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri