Numarul de masini introduse in parcul auto national a crescut in primele cinci luni ale acestui an cu 80% fata de aceeasi perioada din 2016, a declarat, marti, directorul tehnic din cadrul Registrului Auto Roman, Cristian Bucur.
"Daca privim comparativ cu ceea ce s-a intamplat in primele cinci luni ale anului 2016, in primele cinci luni ale anului 2017, per ansamblu, am constatat o crestere cu 80% a numarului de vehicule introduse in parcul national auto. Gradul de motorizare al romanilor a crescut cu 80%, ceea ce este o cifra importanta", a spus Cristian Bucur, potrivit News.ro.
Mai exact, numarul de vehiculelor euro 4 s-a dublat, iar numarul vehiculelor euro 2 si euro 1 a crescut de doua ori si jumatate, ceea ce inseamna o imbatranire sensibila a parcului auto din Romania. "Daca ne referim la varsta, varsta lor a crescut. Daca anul trecut varsta medie era undeva putin peste opt ani, in 2017 vehiculele care au intrat in primele cinci luni au avut o varsta medie de 12 ani si trei luni", a precizat Bucur.
Directorul din cadrul RAR a mentionat ca starea tehnica a acestora este considerata corespunzatoare la momentul intrari lor in parcul auto, dar depinde de modul in care vor fi intretinute.
Citeste si:
Desi starea infrastructurii din Romania poate grabi uzura acestor vehicule, detinatorul este cel care ar trebui sa aiba discernamant si sa trimita autovehicul la service pentru a fi reparat in cazul unui incident suferit din cauza infrastructurii, potrivit directorului RAR.
Importurile de masini second-hand s-au majorat sensibil dupa eliminarea timbrului de mediu, de la 1 februarie, arata statisticile oficiale.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: