Daca sunteți în situația de obține sau de a vă schimba permisul auto, deoarece cel actual a expirat, aveți nevoie, pe lângă celelalte acte și de fișa medicală. Pacienții pot obține fișa medicală pentru permis auto de la orice unitate medicală autorizată care certifică aptitudinea din punct de vedere medical pentru condus autoturisme. Vezi care sunt cabinetele medicale care eliberează fișa medicală pentru permisul auto și de ce acte ai nevoie.

Potrivit legislației în vigoare, fișa medicală pentru permis auto se efectuează în scopul depistării afecțiunilor care ar contraindica aptitudinea de a conduce autovehicule, conducătorul auto fiind obligat la examinări medicale ori de cate ori efectuează reînnoire permis auto (analize permis de conducere).

Vezi aici lista completă a unităților medicale care eliberează fișa medicală pentru permis auto. În total în România sunt 577 de unități medicale, dintre care 75 în București.

În general, prețurile variază între 140 RON, 265 RON sau 300 RON, iar pe listă se află atât rețele naționale de sănătate precum MedLife, Medicover sau Sanador, clinici medicale sau unități sanitare de stat.

Ce trebuie să știi despre fișa medicală pentru permis auto

Acest aviz medical trebuie depus în termen de 6 luni de la efectuarea analizelor medicale, acesta fiind intervalul de valabilitate a examinărilor medicale. Certificatul medical nu se eliberează în cazul existentei unor tulburări grave, precum: abuz și dependență de alcool, epilepsie, tulburări psihice majore, retard mental, alte afecțiuni neurologice sau neuropsihice grave sau boli care afectează semnificativ vederea, auzul, locomoția etc., potrivit legislației în vigoare.

Te poate interesa: Se reiau examenele pentru permisul de conducere. Ce trebuie să știe candidații

În total pe fișa medicală pentru permisul auto sunt 9 cabinete pe care trebuie să le vizitați: Boli interne, Chirurgie-ortopedie, Neuro-chirurgie, Psihiatrie, Oftalmologie, ORL, Obstetrica ginecologie, analize de sânge și o semnătură de la seful unității medicale. În plus trebuie să îi faceți o vizita și medicului de familie pentru a completa la Antecedente personale.

Vezi aici ce acte ai nevoie pentru permisul auto expirat

De ce acte ai nevoie pentru obținerea unei fișe medicale permis auto

Atunci când te prezinți la unitatea medicală autorizată, va trebui să ai asupra ta o serie de documente, printre care:

  • Carte de identitate;
  • Fișă de școlarizare - în cazul în care ești cursant al școlii de șoferi;
  • Adeverință de la medicul de familie, în care este menționat că solicitantul este apt pentru a conduce (sau parafa din partea medicului de familie pe fișa pentru permisul auto la punctul B) în cazul în care pacientul figurează cu boli cronice în evidența medicului de familie;
  • Scrisoare medicală de la medicul diabetolog sau cardiolog, în care să fie trecute diagnosticul, tratamentul și recomandarea, daca solicitantul este apt pentru a conduce (în cazul bolnavilor de diabet sau de boli de inima).

De asemenea, persoanele care au probleme cu vederea vor trebui să se prezinte cu ochelarii la respectiva unitate medicală.

Pe același subiect: Tariful pentru preschimbarea permisului de conducere a fost majorat cu 30%

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri