Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat modificarea şi completarea Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, care prevede, între altele, ca procesul verbal privind plata acestora să nu mai fie trimis la Poliţie.

"Elementele minime obligatorii de structură şi de format ale procesului-verbal de contravenţie prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin normele de aplicare ale prezentei legi", prevede actul normativ promulgat.

Legea stipulează şi că "prin derogare de la dispoziţiile art. 20 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării sistemului pilot, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile prevăzute la alin. (1) se încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii distinct de celelalte, având seria de evidenţă unică prevăzută la art. 2 lit. B)".

La dezbaterile din Camera Deputaţilor, for decizional în cazul acestei legi, deputatul UDMR Benedek Zacharie, iniţiator, a precizat că cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul verbal la Poliţie pentru a demonstra că şi-a plătit amenda.

"Cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul verbal la Poliţie, să demonstreze că şi-a plătit amenda, fiind un cont unic şi primăriile nu o să mai fie grevate de plata amenzilor. Deci am ajutat şi cetăţeanul şi am ajutat şi primăriile", a declarat deputatul UDMR, pe 3 noiembrie, în plenul Camerei Deputaţilor.

Sursa foto: RoClickMag / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri