Poliţiştii arădeni au intervenit la sediul Direcţiei judeţene de Sănătate Publică (DSP), unde doi directori s-au certat din cauza unor documente şi apoi s-au îmbrâncit, iar ulterior angajaţii au oprit lucrul, ei acuzând că tensiunea din instituţie durează de luni de zile.

Acesta este doar unul dintre incidentele în care este implicat directorul economic al DSP Arad, Gheorghe Iulian Penzeş, care anul trecut a adus la birou un aparat cu electroşocuri şi un spray cu piper, în urma unor certuri cu mai mulţi colegi.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad au precizat, pentru AGERPRES, că au intervenit în urma unui apel la 112 şi fac cercetări la faţa locului. Sunt luate declaraţii martorilor şi directorilor implicaţi.

"Din primele cercetări a reieşit că o femeie, de 49 de ani, ar fi fost agresată de un bărbat de 63 de ani. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru lovire sau alte violenţe, în vederea stabilirii stării de fapt şi luării măsurilor legale", au declarat reprezentanţii IPJ.

Surse din DSP Arad au declarat, pentru AGERPRES, că scandalul a pornit de la refuzul directorului economic, Gheorghe Iulian Penzeş, de a semna documente în urma şedinţei Consiliului Director. Directoarea instituţiei, Cecilia Irimie, a chemat martori, pentru a se consemna în procesul verbal refuzul directorului economic. În acel moment, Penzeş a început să filmeze cum se ceartă cu directoarea, iar aceasta ar fi încercat să-l oprească. Penzeş ar fi lovit-o pe directoare, fapt care reiese şi dintr-o filmare primită de AGERPRES, în care se vede cum Cecilia Irimie se apără şi strigă. Ulterior, un alt angajat a intervenit pentru a-l opri pe directorul economic, care a plecat imediat de la birou, înainte de sosirea poliţiştilor.

SURSA: Special Arad

Din cauza scandalului şi a tensiunilor care durează de aproximativ un an, 50 de angajaţi au oprit lucrul timp de două ore şi au coborât în stradă, pentru a protesta. Programul cu publicul nu a fost afectat în acest timp.

"Este o situaţie care nu mai poate continua. Directorul economic menţine o stare de tensiune de foarte mult timp în această instituţie şi nu mai putem lucra în aceste condiţii. Are mai multe reclamaţii şi dosare la poliţie, toate din ultimul an. Şi de această dată, am sesizat Ministerul Sănătăţii şi am cerut măsuri urgente", a declarat, pentru AGERPRES, un angajat al DSP Arad.

Cei doi directori implicaţi în scandal nu au putut fi contactaţi.

În februarie 2023, poliţiştii arădeni au intervenit la sediul DSP Arad tot în urma unui apel la 112, prin care se reclama că directorul economic a adus la birou un aparat cu electroşocuri şi un spray cu piper, pentru a-şi intimida colegi cu care se afla în conflict. Şi atunci, angajaţii s-au plâns jurnaliştilor că Gheorghe Iulian Penzeş i-a ameninţat pe unii colegi, fiind publicată online şi o filmare. În aceasta se vede cum directorul economic a pus aparatul cu electroşocuri pe mâna unui coleg şi l-a pornit, iar cel agresat a strigat "M-ai curentat! Dom'le, vrei să mă omori?". În scandal intervenise directoarea instituţiei, Cecilia Irimie: "Ce faceţi, domnule director? Vă rog foarte frumos, domnule director, cu aşa ceva nu veniţi la lucru, nu se poate aşa ceva! Acum mă speriaţi pe mine? Nu ne ameninţaţi cu spray-ul! Acum v-am văzut că aţi ameninţat!".

Ulterior acestui incident au avut loc şi altele, iar Penzeş a fost detaşat şase luni în alt judeţ, înainte să revină la postul din Arad.

Sursa foto: Vlad Ispas / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri