Una dintre principalele teme de îngrijorare a asiguratorilor din România în 2022 este cea a plafonării tarifelor polițelor RCA propusă de autorități, ca măsură care se limiteze creșterea prețurilor, după ce fostul lider al pieței, City Insurance a dat faliment.

Cum cel mai mare asigurator de pe piața RCA ca număr de clienți a dispărut, asigurații City Insurance vor trebui să treacă la alte companii de profil pentru a-și încheia o poliță RCA.

Imediat după anunțarea falimentului City Insurance, pe piață s-a resimțit o creștere a prețurilor pentru tarifele RCA. În primul rând, prețul mediu al pieței a crescut și pentru că, pur și simplu, compania care oferea cele mai mici tarife a dispărut de pe piață. În mod cert, City lucra cu prețuri sub nivelul real al pieței, cu prețuri nesustenabile pentru businessul companiei, drept dovadă că a și dat faliment, deoarece nu și-a putut dovedi capacitatea de a acoperi asigurările din portofoliu.

De ce s-a întâmplat asta? Pentru că rata accidentelor din România este ridicată, prin urmare și nivelul despăgubirilor este unul ridicat. În condițiile în care legislația obligă asiguratorii să îndeplinească un set de reguli foarte strict în ceea ce privește rezervele financiare necesare pentru a acoperi cuantumul asigurărilor, City Insurance a picat pradă politicii sale de a vinde polițe RCA foarte ieftine.

Cum prețurile au început să crească pe piața RCA, autoritățile au făcut un pas în față și au propus plafonarea tarifelor, măsură ce nu este pe placul asiguratorilor, în condițiile în care rata combinată tehnică pentru RCA a ajuns la 131% peste valoarea poliței.

Directorul general al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR), Alexandru Ciuncan, a declarat, pentru wall-street.ro, că măsura încalcă prevederile europene, dar mai mult, plafonarea a fost calculată fără să se țină cont de datele reale din piață.

În alte cuvinte, asiguratorii sugerează că decizia plafonării tarifelor RCA a venit având la bază concepția că asiguratorii fac mai mulți bani din acest tip de asigurări decât fac de fapt.

Proiectul de lege privind plafonarea tarifelor RCA la nivelul tarifului de referință publicat de ASF nu doar că vine în contradicție cu legislația europeană și riscă să atragă o nouă procedură de infringement împotriva României, dar este bazat și pe o serie de calcule și informații fără o bază reală.

Am arătat clar că, în România, frecvența accidentelor rutiere este printre cele mai ridicate din Europa și că această situație afectează în mod direct indicatorii specifici activității de asigurare, mai ales pe zona de asigurări RCA, unde au atins niveluri îngrijorătoare”, ne-a explicat Alexandru Ciuncan.

Potrivit oficialului UNSAR, indicatorii publicați de ASF arată că rata combinată tehnică pentru RCA a ajuns la peste 131%. În cazul în care valoarea ratei combinate tehnice depășește pragul de 100%, o companie de asigurări pierde bani din activitatea sa de bază, cea de subscriere (deci de preluare a unor riscuri).

„Prin urmare, piața RCA din România înregistrează pierderi și nicidecum profituri.”

Alexandru Ciuncan

Ce soluții propun asiguratorii

Directorul general al UNSAR spune că ar trebui găsite alte soluții pentru a proteja piața RCA din România de producerea unor evenimente similare cu cele din 2021.

„Desigur, suntem deschiși să discutăm despre soluții, pentru binele clienților și al societății românești per ansamblu, însă trebuie plecat de la analize tehnice bine fundamentate, de la principiile asigurărilor și să rămânem în linia trasată de legislația europeană”, a mai spus Alexandru Ciuncan.

Dintre soluțiile pe care UNSAR le consideră că ar fi oportune se numără:

  • scăderea frecvenței accidentelor rutiere. România este campioană în Europa la acest capitol, cu o frecvență a daunei de aproape 6%, față de Germania cu 4,4%, Italia 4,2%, Polonia 3,7%, Slovacia 3,3%, Letonia 3,4%, Cehia 2,4% etc. Frecvența și, mai ales, gravitatea accidentelor în România reies și din datele Poliției. Astfel, în medie, în fiecare zi a anului 2020 s-au produs 17 accidente grave, soldate cu pierderi de vieți omenești sau cu răniri grave. Din cele 22.836 accidente, peste un sfert au fost grave. UNSAR depune eforturi susținute pe zona de creștere a siguranței rutiere – cel mai recent exemplu fiind campania #ATENTinTRAFIC;
  • emiterea ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi A.S.F. prevăzut de Legea 132/2017 pentru reglementarea baremului traumatologic în baza căruia să se calculeze despăgubirile morale pe cale amiabilă, în caz de vătămare corporală sau deces;
  • introducerea unui preț de referință orientativ pentru evaluarea despăgubirii, atât în ceea ce privește partea de reparații, cât și cea de rent-a-car.

„Legat de falimentul CITY Insurance, e relevant faptul că jucătorii rămași în piață au rămas activi tocmai pentru că sunt prudenți, pentru că analizează riscurile la care se expun și pun accent pe calitatea serviciilor oferite și nu neapărat pe cantitate. Acești jucători își doresc să continue să fie alături de clienții lor și să fie adevărați parteneri de cursă lungă”, a mai declarat Alexandru Ciuncan.

Directorul general UNSAR spune că zona de asigurări auto, respectiv asigurările facultative de avarii (CASCO) și asigurările obligatorii RCA, va continua să constituie o parte importantă din segmentul asigurărilor generale. Este însă important ca românii să vadă dincolo de obligativitatea unei asigurări, acolo unde este cazul (RCA, spre exemplu) și să se protejeze financiar în fața riscurilor prin polițe care să le ofere garanția unor servicii de calitate.

De aceeași părere este și CEO-ul Groupama România, Francois Coste, care, a declarat la rândul său că „este timpul să vorbim despre calitate, la un preț corect”, atunci când ne gândim la RCA.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri