Bicicliștii reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanți la trafic, din cauza expunerii directe la factorii de mediu, a lipsei protecției la impact și a stabilității reduse a acestui tip de vehicule. Toate aceste aspecte determină o gravitate sporită a consecințelor unui eventual accident.

Astfel, din păcate, anul trecut s-au produs peste 600 de astfel de accidente, soldate cu decesul a 163 de persoane, rănirea gravă a 441 şi rănirea uşoară a altor 22 de persoane, potrivit datelor Poliției Române.

De asemenea, în 2022 s-au înregistrat peste 3.500 de accidente uşoare cu bicicliști, cu sau fără vinovăția conducătorilor vehiculelor, din care a rezultat rănirea uşoară a 3.586 de persoane.

Acestea nu sunt simple statistici – ele înseamnă vieți pierdute, familii destrămate și un viitor întrerupt mult prea devreme. Este, deci, cu atât mai important să fim cât mai atenți în trafic, dar și să apelăm la soluții adecvate de protecție, precum polițele de asigurare”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Alexandru Ciuncan, Președinte & Director General al UNSAR.

Dacă accesul la mobilitate urbană are un preț atașat, atunci cu siguranță acela nu poate fi plătit dând la schimb vieți omenești. Astfel, pentru că ne dorim o lume fără accidente rutiere și mai ales o țară fără victime pe șosele, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare a pus bazele Coaliției pentru Siguranță Rutieră.

Cu această ocazie, reluăm invitația de a se alătura acestui demers comun adresată tuturor instituțiilor și organizațiilor care își doresc un viitor mai sigur.

„Coaliția este un proiect de țară care aduce laolaltă organizații diverse, companii și autorități, cu un singur scop: creșterea nivelului de siguranță pe șoselele din România și reducerea numărului de victime ale accidentelor auto”, a precizat Claudiu Sofron, Specialist Asigurări Auto în cadrul UNSAR.

Instituțiile, organizațiile sau persoanele fizice care își doresc să contribuie la crearea unui viitor mai sigur pe șosele sunt invitate să se alăture acestei inițiative, completând formularul dedicat de pe site-ul Coaliției, www.pentrusigurantarutiera.ro.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri