Marcajele rutiere sunt menite să-i ghideze și, deci, să-i ajute pe șoferi. Oficialitățile dintr-un orășel franțuzesc au răsturnat întregul concept din dorința de a împuțina accidentele rutiere dintr-o intersecție locală. Astfel, s-a decis trasarea unor marcaje aleatorii asemeni unor paste care s-au revărsat pe șosea, modelul haotic cu linii curbe fiind menit să-i facă pe șoferi să încetinească și să fie mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor.
Accidentele de pe șosele reprezintă o problemă majoră în România, dar ele sunt o provocare în toate țările din Uniunea Europeană. În Franța, acroșajele de pe drumuri au provocat 45 de morți la milionul de locuitori conform datelor din 2021, an în care rata deceselor rutiere a crescut cu 16% față de 2020. În acest context, un orășel din vestul Hexagonului, Bauné, a decis să testeze o metodă neobișnuită într-una dintre intersecțiile sale cu circulație mai intensă.
„Avem un flux al traficului de circa 2.300 de mașini pe zi prin această intersecție, iar mulți șoferi depășesc viteza legală”, a spus Grégoire Jauneault, vice-primarul din Loire-Authion, de care aparține Bauné. Acesta a adăugat că problema vitezei excesive este una specifică Franței și că „șoferii nu respectă legea, ceea ce ne-a obligat să luăm altfel de măsuri”, conform TFI Info.
Citeste si:
This is the French village where SQUIGGLY LINES have been painted on roads to stop drivers from speeding but also making them feel sick.😵💫
They appear in Baune, near Angers in the Maine-et-Loire region & its hoped the markings will slow drivers down in a 30kph zone. pic.twitter.com/e7JOBQp72x— Mr Pål Christiansen (@TheNorskaPaul) September 1, 2023
Măsura la care s-a ajuns este una care i-a contrariat pe unii, dar care a fost și criticată. Noi marcaje au fost trasate în intersecție constând în mai multe linii curbe ce se suprapun într-un model care ar trebui să-i facă mai atenți pe șoferi. Tot efortul a costat 5.000 de euro, iar marcajele nu prezintă un risc pentru cicliști, deoarece nu aluneci pe ele în caz de ploaie. Unul dintre șoferii citați de TFI Info a recunoscut că, la prima trecere prin intersecție după trasarea liniilor, a încetinit pentru că nu înțelegea pe unde trebuie s-o ia.
Citeste si:
Confuzia a fost, însă, învinsă de obișnuință conform unei șoferițe care s-a confesat jurnaliștilor francezi. Astfel, după ce a înțeles că marcajele nu rescriu regulile de circulație comună, aceasta n-a mai venit cu o viteză extrem de redusă în intersecție. Sunt și cei care spun că liniile șerpuite, ce sunt demarcate la intersecția dintre Rue Julien Daillere și ruta D74, ar putea dezorienta pe anumiți șoferi și ar putea, chiar, să ducă la accidente în loc să micșoreze acest risc.
Marcajele au fost folosite toată vara, dar nu există încă date care să probeze (sau să infirme) eficiența lor. În plus, trebuie spus că acel colț de Franță nu se compară, ca și flux al traficului, cu mijlocul unui oraș sufocat de mașini precum este Bucureștiul. Într-un material în care discutam problema traficului din Capitală, am reliefat că, pe Magheru, una dintre arterele foarte circulate din oraș, fluxul traficului era de peste 3.200 de mașini pe oră (!), iar asta în urmă cu mai bine de un deceniu.
Citeste si:
Sursa foto: oliverdelahaye / Shutterstock.com
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: