Aproximativ 87.000 de angajaţi Stellantis din Franţa şi Italia vor putea deveni acţionari ai firmei în condiţii preferenţiale, o încercarea a producătorului auto de a-şi ajuta lucrătorii să facă faţă creşterii costului vieţii şi totodată pentru a le stimula performanţele, au anunţat vineri sindicatele, transmite Reuters, conform Agerpres.
Decizia grupului care deţine mărcile de automobile Fiat, Peugeot, Chrysler şi Jeep vine într-un moment în care companiile sunt presate să îşi ajute angajaţii care trec printr-o perioadă dificilă de pe urma majorării dobânzilor şi inflaţiei.
Potrivit sindicatelor, un număr de 42.000 de angajaţi Stellantis din Franţa şi aproximativ 45.000 din Italia vor beneficia de o reducere de 20% la achiziţionarea de acţiuni la producătorul auto, iar valoarea acţiunilor pe care le vor putea achiziţiona va fi de maximum 25% din salariul lor anual.
În comunicate separate, sindicatele FIM, Uilm, Fismic, Uglm şi Aqcfr din Italia precum şi sindicatul CFE-CGC din Franţa, au precizat că grupul Stellantis va contribui şi el la suma investită de fiecare angajat cu maximum 1.000 de euro.
Sindicatul CFE-CGC a salutat iniţiativa dar a subliniat că asta nu trebuie "să ne facă să uităm aşteptările legitime ale angajaţilor pentru o majorare substanţială a salariilor de bază". La rândul lor, sindicatele din Italia au salutat şi ele planul, chiar dacă implică un capital de risc, deoarece susţine implicarea muncitorilor.
Citeste si:
În prezent, doar 1,4% din capitalul social de la Stellantis este în mâinile angajaţilor din întreaga lume.
Sursa foto: Stellantis
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: