Volkswagen se luptă să rămână pe linia de plutire, iar tăierile de personal par a fi inevitabile în acest punct, scrie Reuters. Ca parte a unui plan complex de reducere a cheltuielilor cu 10 miliarde de euro, constructorul din Wolfsburg va recurge și la concedieri căci, așa cum explică CEO-ul Thomas Schaefer, productivitatea scăzută și costurile mari știrbesc din competitivitatea mărcii.

Eficiența este cuvântul de ordine în interiorul grupului VAG zilele acestea și printre mărcile care nu performează la nivelul așteptărilor este chiar Volkswagen. Cum tranziția către EV-uri este în toi, fapt evidențiat de gama tot mai mare de modele reunite sub titulatura ID, germanii caută metode pentru a reduce costurile de pe linia de fabricație și, totodată, pentru a mări marjele de profit și nivelul eficienței, fără a pierde la capitolul calității.

Nu demult, Volkswagen a anunțat că va dezvolta mașini noi, de la zero, într-un ritm accelerat, fără să se mai lase „pe tânjeală”. În trecut, un Volkswagen era dezvoltat de la zero în circa 54 de luni, adică patru ani și jumătate. Conform noii strategii, un proiect trebuie finalizat în trei ani, iar această muncă va cădea pe umerii unui număr mai mic de persoane dacă strategia de restructurare propusă de mai marii din Wolfsburg are succes. Primul pas este punerea de acord cu sindicatele din interiorul companiei.

„Din cauza proceselor noastre interne, structurilor deja existente și a dimensiunii costurilor, brand-ul Volkswagen nu mai este unul competitiv”, a spus Schaefer în cadrul unei întâlniri avute în cartierul general al mărcii. Anterior, Volkswagen spusese că va profita de „curba demografică” pentru a-și eficientiza forța de muncă, asigurându-și angajații că nu se va pune problema demiterilor până cel puțin în 2029.

Gunnar Kilian, membru al board-ului de HR al mărcii, a spus că majoritatea personalului va părăsi compania prin niște acorduri de pensionare anticipată sau de pensionare parțială. Aceeași sursă a explicat, însă, că majoritatea reducerilor se vor face prin eficientizarea altor departamente, dar detaliile concrete ale planului de 10 miliarde de euro nu au fost făcute publice. „Trebuie să avem, în fine, curajul și onestitate de a ne debarasa de procesele care se dublează și de tot balastul care se interpune în calea unor rezultate mai bune”, a spus Kilian, citat de Reuters.

Sursa foto: Volkswagen

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri