O nouă staţie a fost înfiinţată pe traseul liniei 205 pentru creşterea atractivităţii transportului public de călători, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), scrie Agerpres.

Astfel, începând de miercuri, 6 decembrie 2023, autobuzele acestei linii vor opri, pe sensul de mers spre terminalul "Străuleşti", în noua staţie "Arhitect Ion Mincu", amplasată pe Bd. Aviatorilor, între staţiile "Piaţa Victoriei" şi "Piaţa Charles de Gaulle".

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că cele 100 de autobuze electrice au ajuns în depoul STB Bujoreni şi urmează să fie puse în circulaţie.

"65 de tramvaie noi merg de anul acesta, pe liniile cu cel mai mare număr de călători, iar până în primăvara anului viitor vor fi livrate toate cele 100 de tramvaie Imperio. În 2024, vom demara achiziţia pentru alte 200 de tramvaie noi. La începutul anului viitor, vor sosi în Capitală şi cele 100 de troleibuze Solaris", precizează edilul general, într-o postare pe Facebook.

Nicuşor Dan subliniază că treptat va fi înlocuită complet flota STB prin achiziţia de vehicule noi pentru a fi asigurat un transport în comun public civilizat şi modern.

Sursa foto: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - TPBI/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri