Premierul Marcel Ciolacu a avut, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii transportatorilor şi fermierilor, în care au fost analizate problemele semnalate de reprezentanţii celor două sectoare de activitate, soluţiile legale în acord cu normele la nivel european, precum şi modalitatea de aprobare a acestora. După circa trei ore de negocieri, concluzia a fost că protestul nu se încheie încă, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, a fost stabilit un calendar strâns de întâlniri punctuale cu ministerele şi instituţiile cu atribuţii în soluţionarea unora dintre aspectele discutate în cadrul întâlnirii.

"V-am invitat la discuţii pentru că doar prin dialog şi stând împreună la aceeaşi masă vom găsi rezolvare la problemele pe care le-aţi ridicat. Şi noi, la Guvern, şi dumneavoastră, ne dorim ca lucrurile să meargă cât mai eficient. Din partea Guvernului avem toată deschiderea să găsim soluţiile potrivite, corecte şi aplicabile. Pentru asta, după ce am centralizat doleanţele, trebuie să găsim soluţiile, în grupuri de lucru din care să facă parte toţi cei care cunosc în detaliu fiecare nemulţumire semnalată", a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

Astfel, luni, 15 ianuarie, se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii, la care vor participa şi reprezentanţii ministerelor cu atribuţii în domeniu, marţi, 16 ianuarie, va avea loc o întâlnire pe problematica transporturilor, de asemenea, cu participarea reprezentanţilor ministerelor cu atribuţii în domeniu, iar miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurărilor de răspundere civilă auto.

"Dialogul va continua pe marginea soluţiilor care ar putea implica modificări legislative, astfel încât să fie pregătite, agreate şi avizate proiectele de acte normative într-un timp cât mai scurt", conform comunicatului.

Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, la întâlnire au participat vicepremierul Marian Neacşu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, şi reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului. De asemenea, la consultări au participat prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, şi reprezentanţi ai Prefecturii Capitalei.

La dialog, din partea transportatorilor şi fermierilor au participat: Şerbănescu Constantin, Cercel Ionuţ-Lucian, Calotă Georgian, Medan Mircea-Marcel, Stemate Ionel-Cristian, Andruş Dănuţ, Oltean Denisa Daniela, Dolete Mihai, Dogărescu Constantin, Dumitrache Benone, Petrea Dumitru Alexandru, Dinu Vasile Viorel.

Grindeanu: Mi se pare cel puțin ciudat că s-a început direct cu acțiuni radicale

Ministrul Transporturilor a comentat pe marginea doleanțelor pe care le au protestatarii, reprezentanții sectorului transportatorilor publicând o listă cu 40 de cereri. Sorin Grindeanu a subliniat că unele cereri nu intră în atribuțiile ministerului pe care-l conduce, iar altele nu pot fi discutate. El a dat ca exemplu cântarele de la frontieră, transportatorii dorindu-și ca aceste verificări de la punctele de ieșire și intrare din țară să dispară, dar Grindeanu a menționat, la Digi24, că așa ceva nu se poate întâmpla.

„Mi-aș fi dorit să nu se înceapă direct cu acțiuni de acest tip. în ceea ce privește Ministerul Transporturilor, n-am primit în ultimele 2-3 săptămâni cereri de a ne vedea sau de a discuta de la asociațiile de profil. Este cel puțin ciudat să începi direct cu acțiuni radicale”, a spus ministrul. „Nu putem să nu facem cântăriri la punctele de trecere a frontierei. Nu putem nici să nu plătim rovinietă într-o țară membră UE,” a adăugat acesta.

Sursa foto: Facebook.com / Marcel Ciolacu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri