Primele declarații ale sindicaliștilor, după anunțul de suspendare a grevei din educație: Protestul se poate relua dacă Guvernul nu își respectă promisiunile

Primele declarații ale sindicaliștilor, după anunțul de suspendare a grevei din educație:

Liderii de la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Spiru Haret au oferit primele declarații după anunțul transmis de aceștia conform căruia greva din educație se suspendă.

Iată principalele declarații ale liderilor sindicatelor din învățământ:

„Am plecat la negocierile cu Guvernul României având la bază o listă de revendicări, cel mai importante ar fi să obținem o majorare salarială care să acopere rată inflației pe 2023 și să se elaboreze un act normativ care să arate că salariul profesorului debutant este egal cu salariul mediu pe economie. Am declarat la momentul respectiv cum au evoluat lucrurile, știți că tot aici am avut o discuție cu Guvernul tot pe această temă, s-a plecat având la baza lista, începând cu acele vouchere care au fost respinse, s-a ajuns la vouchere de 4.000 de lei, s-au respins acele vouchere, apoi s-au transformat într-o sumă fixă de 1.000 lei pentru profesori și 400 de lei pentru personal nedidactic. Nici acest lucru nu a fost acceptat, s-a continuat greva (...)”, au declarat Liderii de la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Spiru Haret.

Sindicaliștii au mai precizat că nemulțumiri există în continuare, însă decizia de suspendare a grevei a fost adoptată în conformitate cu decizia liderilor de sindicate din țară și din Municipiul București.

„Acțiunea se poate relua în momentul în care vedem că Guvernul nu își respectă promisiunile. Este doar o suspendare. În momentul în care proiectul de lege nu conține revendicările cerute și negociate, acțiunea se reia. Obligatoriu trebuie să apară în corpul legii și acest principiu și acest procent foarte clar: 50% să fie majorarea de la 1 ianuarie 2024, care apare și în documentele de acum. Dacă acest lucru nu se repsectă, e clar că această clasa politică e neserioasă și și-a bătut joc de noi (...) Politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce au decis acum, în actul normativ, se sinucid politic. Va urma un an electoral, vom fi cu ochii pe ei. Primim mesaje că am trădat profesorii, dar nu e adevărat, am luat decizia fiind mandatați de liderii din țară. Am fost mandați să luăm acastă decizie (...) Suspendarea e o decizie în baza mandatului încredințat de liderii din toată țară. Negocierea nu e încă încheiată”, au transmis Simion Hăncescu și Marius Nistor, liderii de la Federația Sindicatelor Libere din Educație (FSLI), respectiv Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret.

Reamintim că Guvernul a aprobat, luni, ordonanţele de urgenţă privind creşterea salariilor din Educaţie şi, respectiv, acordarea de prime pentru cariera didactică şi cariera profesională, solicitate de către reprezentanţii cadrelor didactice, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

OUG (legată de salarizare) prevede că, începând cu data de 1 iunie 2023, se majorează salariile de bază ale personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 1.300 de lei brut pe fiecare funcţie.

De asemenea, cu aceeaşi sumă se majorează salariile personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum şi pentru celelalte categorii de funcţii cuprinse în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi care desfăşoară activitatea în sistemul naţional de învăţământ.

În ceea ce priveşte salariile personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior, acestea cresc cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcţie.

Majorările salariale vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei. Impactul asupra bugetului de stat, în anul curent, va fi de - 2.705.505 lei.

Greva generală din educaţie a fost declanşată în data de 22 mai 2023.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri