Senatul a adoptat tacit un proiect iniţiat de deputaţi PNL, care propune anularea pe viaţă a permisului conducătorului auto dacă acesta a provocat un accident soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, relatează Agerpres.

Potrivit unor date prezentate presei, în anul 2020, la nivel naţional, 740 de conducători auto au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. În perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2022, 1.294 de şoferi au fost depistaţi sub influenţa substanţelor psihoactive şi 13.509 de conducători auto au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, precizează iniţiatorii.

"Pe lângă propunerea legislativă prin care am propus înăsprirea pedepselor pentru persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau droguri şi provoacă accidente rutiere grave, soldate cu pierderea de vieţi omeneşti, propun şi înăsprirea Codului rutier. Astfel, în cazul unui accident soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, provocat de un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, actuala propunere legislativă propune anularea permisului conducătorului auto pe viaţă. În cazul în care titularul permisului de conducere a comis fapta regăsită în art. 192 alin. (1) din Codul penal, săvârşită în condiţiile prevăzute de art. 336, pedeapsa este interzicerea dreptului de a conduce un autovehicul pe viaţă", se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă iniţiată pentru modificarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost transmis Camerei Deputaţilor pentru dezbatere, în calitate de for decizional în acest caz.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri