Locuitorii din judeţul Ilfov şi din Bucureşti ar putea merge pe autostradă până la Constanţa în sezonul estival, acesta fiind un mare pas, după 30 de ani, a declarat, premierul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.

"Aşa cum ne-a obişnuit domnul Grindeanu (Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor n.r), săptămânal mergem pe câte un şantier.(...) Sunt ferm convins că şi săptămâna viitoare o să ne facă o surpriză. Săptămâna trecută am fost, împreună şi cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă (preşedintele Senatului n.r), pe Autostrada Moldovei. Am fost şi la Oradea, pe acel tronson de drum rapid, cred că mâine, la ora 15:00 se deschide circulaţia. Am fost şi pe Centura de sud a Timişoarei, urmând cea de est. Este evident că vorbim de certitudini. E un moment categoric de mândrie, după 30 de ani. După ce săptămâna trecută am vorbit de autostrada Moldovei, în sfârşit, vorbim de Centura Bucureştiului.(...) În sezonul estival, locuitorii din Ilfov şi din Bucureşti vor merge pe autostradă până la Constanţa. Cred că e cel mai mare pas, cea mai mare realizare după 30 de ani. Repet, vorbim deja de certitudine", a spus Marcel Ciolacu.

Acesta a subliniat însă că marile investiţii în infrastructură se fac prin coordonarea mai multor instituţii.

"Cu adevărat, dacă am fi avut şi un primar general care să lucreze şi cu Guvernul, şi cu Consiliul General, şi cu ministrul Transporturilor şi cu CNAIR şi cu preşedintele Consiliului Judeţean de la Ilfov...fiindcă marile investiţii în infrastructură nu se pot face de unul singur, se fac prin coordonare în aplicare. Eu sunt ferm convins că vom avea primar şi la Sectorul 1, primar nou, şi lucrurile încep să ia un contur, nu numai în ceea ce priveşte autostrăzile, dar şi o coerenţă şi o coordonare corectă la nivelul Capitalei", a mai afirmat prim ministrul.

Premierul Marcel Ciolacu a efectuat miercuri, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, o vizită pe şantierul autostrăzii A0 Sud, Lotul 1 Glina - Vidra, pentru verificarea stadiului lucrărilor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri