Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat ghidul RO e-Transport, amenzile ridicându-se la 100.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor, arată o analiză realizată de compania de consultanţă Mazars, conform Agerpres.

"Lansat ca parte a unui plan strategic extins, acest sistem este fundamental pentru modernizarea şi eficientizarea proceselor fiscale în România. Prin implementarea sistemului RO e-Transport, principalul obiectiv al ANAF este de a reduce decalajul fiscal de TVA, prin monitorizarea în timp real a mişcărilor de mărfuri pe drumurile naţionale”, susține sursa citată.

„Astfel, identificând şi investigând potenţialele cazuri de nereguli sau de fraudă fiscală. Spre deosebire de raportarea în sistemul RO e-Factura, care are la bază un standard european de raportare, RO e-Transport este un sistem dezvoltat local". Ghidul a fost publicat recent și vizează categoriile de vehicule care au o masă maximă tehnic admisibilă de minimum 2,5 tone, încărcate cu bunuri cu risc fiscal ridicat cu o masă brută totală mai mare de 500 de kilograme sau o valoare totală mai mare de 10.000 de lei, aferente cel puțin unei partide de bunuri care face obiectul transportului.

Potrivit cercetării, un element cheie al RO e-Transport este generarea anticipată de coduri unice fiecărui transport (UIT). Această funcţionalitate oferă posibilitatea de a urmări fiecare transport în mod individual, asigurând o monitorizare eficientă şi precisă a activităţilor comerciale legate de transportul rutier de bunuri.

De când este pus în aplicare regulamentul RO e-Transport

"Implementarea sistemului a început la 1 iulie 2022, iniţial adresându-se transporturilor de mărfuri considerate cu un risc fiscal ridicat. Începând cu 5 decembrie 2023, sfera de acoperire a sistemului a fost extinsă pentru a include toate categoriile de mărfuri destinate transportului rutier internaţional. Întrucât au existat mai multe discuţii între mediul de afaceri şi autorităţile fiscale privind clarificarea raportărilor în cadrul sistemului, în data de 26 aprilie, ANAF şi Ministerul Finanţelor au publicat Ghidul privind utilizarea sistemului naţional de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport", a menţionat Mihaela Hampu, Senior Tax Manager, Mazars în România, în comunicatul companiei.

La nivel naţional, obligaţiile declarării datelor cu privire la transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat revin furnizorului din România, în cazul tranzacţiilor interne, sau operatorului economic care transportă, încarcă şi descarcă pe teritoriul României bunuri cu risc fiscal ridicat.

"La nivel internaţional, obligaţiile declarării datelor cu privire la transportul bunurilor revin: destinatarului înscris în declaraţia vamală de import, respectiv expeditorului înscris în declaraţia vamală de export, în cazul bunurilor care fac obiectul operaţiunilor de export. În cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri, această obligaţie revine beneficiarului din România, şi furnizorului din România, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri. Depozitarul trebuie să obţină codul UIT, în cazul bunurilor care fac obiectul tranzacţiilor intracomunitare aflate în tranzit", a menţionat Daniel Damian, Tax Assistant Manager, Mazars în România.

În cazul persoanelor juridice, se sancţionează cu amendă de la 20.000 de lei la 100.000 de lei, precum şi cu confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate următoarele fapte: nerespectarea prevederilor referitoare la obligaţia utilizatorilor de a declara în sistemul RO e-Transport datele referitoare la transporturile de bunuri ce intră sub incidenţa acestuia, astfel încât să poată fi identificate prin codul UIT; utilizarea de către operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate al acestuia; descărcarea pe teritoriul României a bunurilor care fac obiectul tranzacţiilor intracomunitare aflate în tranzit, cu excepţia celor care fac obiectul depozitării sau formării unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri; declararea în sistemul RO e-Transport a unor cantităţi diferite de cele care fac obiectul transportului de bunuri.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri