Relocarea oamenilor din zone cu somaj ridicat in regiunile in care exista unitati de productie care angajeaza oameni poate parea o solutie buna, insa, in realitate, este un proces cu costuri mari pentru companii si rezultate foarte mici, a declarat pentru wall-street.ro Florin Godean, country manager Adecco.

In Romania, mii de angajati sunt relocati de la distante care ajung la cateva sute de kilometri, in special pentru a acoperi nevoia fabricilor de componente auto de angajati in perioade cu varfurile de productie.

Astfel, majoritatea oamenilor sunt adusi la munca de agentii, de munca temporara, din zona Moldovei si din Muntenia in unitatile de productie din vestul tarii.

"Relocarea a fost anul trecut o reeditare a ceea ce s-a intamplat in 2008, cand a fost un boom. Relocarea nu-i o solutie, este o anomalie in piata resurselor umane. Eforturile pe care le facem sa ii aducem pe angajati in zonele acelea catre zonele in care se fac angajari sunt extrem de mari si cu rezultate foarte mici", a aratat Florin Godean, seful celei mai mari companii de recrutare din Romania.

Managerul a adaugat ca desi aceasta practica poate parea o solutie buna pentru persoanele fara loc de munca, in realitate, multi dintre someri se multumesc cu ajutorul de la stat si nu vor sa munceasca.

""Nu vor sa lucreze, sunt multumiti cu ajutorul social pe care il primesc de la stat si care se apropie periculos de salariul minim pe economie. De exemplu, o familie poate sa ajunga sa primeasca ajutor social de 500 de lei pe luna, iar daca cineva se duce sa lucreze poate sa ramana cu 1.000 de lei net sau poate chiar mai putin", a explicat Godean.

Salariile plus bonusurile din tara, mult sub nivelul celor din afara

O alta categorie a romanilor care ar putea reprezenta mana de lucru buna pentru fabricile locale este formata din cei care aleg sa paraseasca Romania pentru un loc de munca in afara granitelor, cu salariu mai mare.

"Oamenii nu vor sa plece de acolo, din Moldova, din sud, catre vest. Multi dintre ei au plecat deja in strainatate, iar Romania nu poate concura la nivel de salarii ale muncitorilor, indiferent cate bonusuri le-ar da angajatorii. Daca au plecat in Italia, de exemplu, oamenii aia sunt pierduti pentru economia romaneasca pentru ca nu se mai intorc", a mai spus managerul.

Potrivit statisticilor oficiale, in 2013, peste 2,3 milioane de romani erau plecati. La acea data, cei mai multi dintre acestia, peste 340.000, se aflau in Italia.

In mod normal, ar trebui sa existe infrastructura necesara pentru ca organizatiile sa isi deschida o filiala in zona in care exista forta de munca disponibila

Adecco Romania, parte a grupului cu Adecco, cu sediu la Zurich, este cel mai mare jucator din domeniul resurselor umane, cu o cifra de afaceri de peste 69 de milioane de euro, in 2015. Adecco Romania gestioneaza peste 8.000 de persoane angajate temporar, are o baza de date cu peste 400.000 de candidati si deserveste zilnic 450 de clienti. Echipa Adecco numara in Romania 160 de persoane, iar serviciile oferite au o plaja foarte larga, de la recrutare si selectie, la outsourcing, recrutare in masa, dar si outplacement si training.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri