Rompetrol Group N.V. a finalizat tranzactia prin care a achizitionat Dyneff Group, cel mai mare distribuitor independent din Franta
The Rompetrol Group NV, cu sediul in Olanda (TRG) a finalizat achizitia intregului pachet de actiuni al grupului Dyneff din Franta si companiilor afiliate. Valoarea tranzactiei este confidentiala.

Rompetrol va integra operatiunile de vanzare en-gros si en-detail ale Dyneff cu activitatile proprii de rafinare, ceea ce va oferi companiei acces pe piata vest-europeana. De asemenea, Rompetrol va utiliza experienta sa in operarea statiilor de distributie pentru a moderniza si imbunatati performanta Dyneff pe piata franceza. Fiind prezent pe coastele oceanului Atlantic, Marii Mediterane si ale Marii Negre, Rompetrol va fi capabil sa obtina titei din zonele cele mai ieftine, care se afla in prezent in exploatare, si sa comercializeze produse petroliere direct pe pietele cele mai lucrative.

Procesul de integrare va incepe imediat cu sistemele IT si comercial a declarat presedintele Rompetrol Dinu Patriciu. In urmatoarele 6 luni, Rompetrol va integra rapid toate operatiunile Dyneff a adaugat dl. Patriciu.

Grupul Rompetrol ("TRG") a fost infiintat in 1999 in urma privatizarii sectorului petrolier din Romania. Rompetrol detine si opereaza doua rafinarii romanesti, inclusiv cea mai mare si mai moderna rafinarie de titei de la Marea Neagra (Petromidia). De asemenea, compania mai detine si opereaza 8 facilitati regionale de depozitare. In plus, grupul detine, opereaza sau are in franciza aproximativ 320 de statii de benzina in Romania, Bulgaria si Albania (unele dintre ele operand sub brand-uri locale).

Se estimeaza ca cifra de afaceri consolidata a TRG pentru 2005 este de aproximativ 2,5 miliarde USD. Sediul principal al Grupului se afla in Olanda, insa acesta controleaza, de asemenea, si sucursale in Romania, Bulgaria, Albania, Georgia, Moldova, Cipru, Elvetia, Rusia, Libia si Kazakhstan. TRG estimeaza ca aceasta achizitie va dubla cifra de afaceri in 2006.

Banca franceza Societe Generale, care are deja relatii bancare atat cu TRG cat si cu Dyneff, a asigurat finantarea acestei achizitii.

Rompetrol a fost consiliat pe parcursul acestei tranzactii de catre firmele internationale de avocatura Salans si de catre Deloitte & Touche. Dyneff a fost consiliat de catre firma de avocatura cu sediul in Paris - Bureau Francis Lefebvre.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri