In plin scandal al luptei pentru putere la nivelul conducerii Societatii de Investitii Financiare (SIF) Oltenia, membrii Consiliului de Administratie au pus ochii pe activele falimentarei ARO Campulung, singurul producator de autoturisme de teren din Romania la care SIF are deja actiuni in valoare de 60 de miliarde de lei

Ca sa-si puna in aplicare planul de acaparare a bunurilor ARO fara sa plateasca datoriile de sute de miliarde de lei catre creditori, SIF Oltenia a infiintat in cursul lunii trecute, impreuna cu SIF Moldova si mai multe persoane fizice, societatea AMROM Automotive 2006. Printre actionari se regaseste si fostul viceguvernator al BNR, Vlad Soare, care detine functia de presedinte al Consiliului de Administratie (CA).

Perioada de infiintare a societatii coincide cu luptele interne din interiorul SIF Oltenia care au dus in cele din urma la demisia lui Vasile Salapa si inscaunarea fostului militian Dinel Staicu in fruntea CA. Cu alte cuvinte, membrii consiliului negociau pe de-o parte alegerea unui sef, iar pe de alta concepeau strategii de imbogatire a SIF.

Cum sa scapi de plata a 800 de miliarde

Planul de preluare a societatii din Campulung este simplu. AMROM Automotive inchiriaza de la ARO activele care nu au fost puse inca pe butuci sau vandute de actionari, printre care se regaseste si SIF Oltenia, cu o participatie de doua milioane de dolari.

Ulterior, folosindu-se de dreptul de preemptiune, AMROM, la care proprietar cu 50% din capitalul social este chiar SIF Oltenia, cumpara bunurile fara licitatie. In felul acesta, principalii creditorii, Fabrica de Scule si Matrite, Primaria Campulung, Autoritatea Nationala de Administrare Fiscala si BCR ar ramane cu datoriile. De acest lucru ar urma sa se ocupe, printre altii, si doctorul in economie subterana, Dinel Staicu, care a fost numit administrator la noua firma, dupa ce reprezentantii SIF s-au dat la o parte pentru a-i face loc.

Teodor Buzatu, membru in CA al SIF Oltenia, a confirmat interesul AMROM pentru ARO. Se incearca sa se preia o parte din activele ARO pentru producerea unor componente pentru masini, deoarece sunt anumite sectii de la ARO care merg. Decizia de a participa la infiintarea AMROM a fost luata in urma discutiilor prealabile din Consiliul de Administratie al SIF. Noi le-am spus partenerilor nostri ca nu intram in afacere daca nu detinem jumatate din capitalul social. In privinta numirii domnului Staicu ca administrator la AMROM, aceasta s-a datorat faptului ca nimeni nu a vrut acel post. Au fost discutii, ba, care te duci acolo? Singurul care a vrut a fost Staicu", a spus Buzatu.

Acesta a precizat ca scopul final este preluarea ARO si rentabilizarea acesteia pe termen lung. In prima faza, bunurile se vor lua prin inchiriere dupa ce se obtine acordul adunarii creditorilor si al judecatorului sindic, cu drept de preemptiune, apoi, la cumparare. Este putin fortat sa discutam de preluarea datoriilor. Ideea este sa preluam ARO", a recunoscut Buzatu.

Declaratia sa vine in contradictie cu cele spuse de administratorul judiciar al ARO, Gheorghe Banu, care a precizat intr-un cotidian central ca societatea care inchiriaza, in acest caz AMROM Automotive, va trebui sa-si asume plata tuturor obligatiilor catre bugetul local, cel de stat si fata de furnizori, trebuind totodata sa cumpere productia in curs de executie de la ARO, alaturi de materiile prime, scule si alte consumabile. Daca situatia ar sta asa, firma controlata de SIF-ul lui Dinel ar trebui sa plateasca datorii de aproape 800 de miliarde de lei.

ARO, pe butuci

ARO Campulung a fost cumparata in 2003 de firma americana Cross Lander cu 150.000 de dolari. Patronul firmei a intrat in conflict cu autoritatile statului pentru ca nu a facut dovada investitiilor de 15 milioane de dolari pe care si le asumase in contractul de privatizare. Pentru ca a vandut cu 2,7 milioane de dolari o parte din active, desi nu avea voie, statul a dat firma in judecata pentru recuperarea banilor.

Teodor Buzatu, membru CA al SIF Oltenia: "In prima faza, bunurile se vor lua prin inchiriere dupa ce se obtine acordul adunarii creditorilor si al judecatorului sindic, cu drept de preemptiune, apoi, la cumparare. Este putin fortat sa discutam de preluarea datoriilor. Ideea este sa preluam ARO".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri