Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) Romgaz Medias (SNG) l-a numit in functia de membru al Consiliului de Administratie (CA) pe Dumitru Chisalita, fost director general interimar al companiei de stat in 2012.

Chisalita il inlocuieste in functie pe Eugen Dragos Doros, care a demisionat, potrivit unui comunicat al Romgaz transmis vineri Bursei de Valori Bucuresti. Mandatul lui Chisalita este valabil pana in 14 mai 2017, informeaza Mediafax.

Chisalita a fost pana in 2012 director de furnizare in Romgaz. In acelasi an a ocupat pentru o scurta perioada functia de director general interimar, dupa care a fost numit consilier in Ministerul Economiei. El a demisionat dupa cateva saptamani din functia de consilier in minister invocand "lipsa dialogului", "abordarile populiste specifice unui an electoral" si "lipsa delimitarilor intereselor nationale fata de alte interese in interiorul institutiilor de stat".

Romgaz a anuntat, tot vineri, ca Adrian Volintiru, de asemenea membru in CA, a demisionat. Compania Romgaz este controlata de stat, prin Ministerul Economiei, care detine 70% din capital.

Citeste si:
Arval are un nou director comercial. Vine de la UniCredit
Arval are un nou director...

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Companii »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
PNL a inceput sa isi propuna oamenii in companiile de stat