Un numar de 384 de societati care au actiuni la purtator functioneaza, in prezent, in Romania, cele mai multe fiind conectate la bani publici, atrag atentia reprezentantii RoAction, organizatie care a initiat o campanie de strangere de semnaturi pentru interzicerea totala pe teritoriul national a acestei practici.

Initiativa legislativa care vizeaza strangerea de semnaturi de la cetatenii romani pentru interzicerea folosirii actiunilor la purtator a fost lansata recent la Bucuresti in prezenta Anei Gomes, vicepresedinte al Comisiei speciale Panama Papers din Parlamentul European. Ulterior, dezbateri pe acest subiect au fost organizate la Cluj impreuna cu studentii Facultatii de Stiinte Economice, scrie Agerpres.

"Problema apare atunci cand aceste societati apartin unor persoane care isi acorda singure contracte cu statul sau unor persoane care fac parte din grupuri mafiote sau teroriste (...) Nu am niciun dubiu in privinta abolirii actiunilor la purtator. Cred ca este o tema pe care trebuie sa o aducem pe agenda publica si, fireste, trebuie dezbatuta", a spus Catalin Ivan.

"Vom ajunge si la Targu Mures pe 7 decembrie, tot in lumea universitara, pentru ca este un subiect pe care vreau sa dialoghez cu studentii pasionati de economie si de implicatiile pe care actiunile la purtator le au mai ales la nivel economic. Am fost incantat sa vad cata implicare exista in randul studentilor. Doua ore am detaliat si analizat, de la conceptul de optimizare fiscala pana la monedele virtuale, si ele percepute uneori ca avand valente de actiuni la purtator", a precizat europarlamentarul Catalin Ivan.

Conform datelor oficiale, la ora actuala, actiunile la purtator sunt deja interzise in state, precum Belgia (din 2008), Cehia (2013), Cipru, Malta, Marea Britanie (2015) si Portugalia (2017). In plus, cea de-a patra directiva europeana impotriva spalarii banilor, adoptata in anul 2015, trebuia transpusa si adoptata in fiecare stat membru din Uniunea Europeana (UE) inca din iunie 2017. Conform RoAction, in prezent in Romania functioneaza 384 de societati care au actiuni la purtator, iar cele mai multe sunt conectate la bani publici.

In Romania, RoAction, in parteneriat cu Funky Citizens, Rise Project, Transparency International, Frontline si Blocul National Sindical, a fost lansata campania pentru strangerea de semnaturi privind interzicerea totala pe teritoriul Romaniei a folosirii actiunilor la purtator prin modificarea Legii societatilor comerciale (nr.31/1990). Este nevoie de 100.000 de semnaturi pentru ca initiativa sa devina propunere legislativa si sa ajunga in Parlament.

Proiectul de lege a fost publicat in Monitorul Oficial in 25 octombrie 2017. Actiunile la purtator sunt actiuni nenominale, care pot fi transmise de la o persoana la alta, in orice moment, fara sa existe o evidenta fiscal-contabila in acest sens. RoAction este o entitate non-guvernamentala organizata pe principiile grupurilor de lucru tip "think tank" si are ca obiectiv generarea de politici publice, exemple de bune practici, analize

Sursa foto: Ditty_about_summer, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri