Combinatul petrochimic Oltchim Ramnicu Valcea a intrat in insolventa in 2013. Planul de reorganizare a prevazut vanzarea de active, care au fost impartite in 9 grupe, iar Chimcomplex a depus o oferta angajanta pe 6 iulie 2017 pentru cinci grupe de active, plus a sasea partial. Pe 18 decembrie, oferta Chimcomplex a fost aprobata de Adunarea Creditorilor.

Combinatul a fost construit pentru cinci linii de productie, pentru principalele produse: produse clorosodice, polioli si polieteri, oxoalcooli si plastifianti, PVC si pesticide. Grupa de pesticide a fost oprita odata cu intrarea in Uniunea Europeana, in 2007, iar in 2008 s-a oprit si productia de PVC (policlorura de vinil), odata cu inchiderea rafinariei Arpechim, de unde provenea materia prima. Oltchim era singurul producator de PVC din tara.

"Au ramas in functiune trei grupe de produse, pe care le-am ofertat, plus o parte din instalatiile care produc PVC, care sunt oprite in momentul de fata. Am luat si instalatii din aceasta grupa in ideea ca, in etapa a doua de investitii, vom reporni si productia de PVC", a precizat Bancila.

El a aratat ca anul trecut a fost unul foarte bun pentru Oltchim, combinatul inregistrand un profit real de circa 12 milioane de euro, la o cifra de afaceri de aproximativ 200 de milioane de euro. Rezultatele au fost favorizate si de o piata buna, situatie care va continua si in 2018, considera seful Chimcomplex.

Cum sa reactionezi eficient...
Citeste si: Cum sa reactionezi eficient pe o piata cu forta de munca redusa

"Pretul pentru activele pe care le-am ofertat a fost 127 de milioane de euro. In plus, ne-am asumat efectuarea unor investitii pe linia de protectie a mediului, prevazute in contract, de 13,7 milioane de euro, si, ceea ce nu este prevazut in contract, dar este in planul nostru de afaceri, este realizarea, dupa aceea, a unor investitii care sa dezvolte si sa consolideze platforma industriala de la Ramnicu Valcea", a continuat el.

Bancila a aratat ca se are in vedere pastrarea numarului actual de angajati, precum si salariile pe care le au acestia momentan, urmand ca beneficiile angajatilor sa creasca ulterior, odata cu compania.

"Politica de personal se adapteaza la nevoile de functionare ale acestor active. Resursa umana este foarte importanta. Ne-am obligat sa angajam personalul necesar exploatarii acestor instalatii. Dupa estimarea noastra, aceasta inseamna intre 1.300 si 1.400 de salariati. Vom pastra pachetul de salarii si alte facilitati pe care personalul le-a avut in momentul de fata, apoi, in functie de rezultatul pe care il va obtine societatea, intrevedem o imbunatatire, intrucat acolo sunt specialisti de valoare, care trebuie motivati astfel incat sa desfasoare o activitate profitabila", a sustinut Bancila.

In momentul de fata, Oltchim mai are 2.000 de angajati, din care 1.800 la Valcea si 200 la Pitesti, pe platforma Bradu, iar la instalatiile preluate de Chimcomplex lucreaza in jur de 1.450 de oameni. "Multi dintre ei indeplinesc conditii de pensionare si depinde ce vor decide. Noi intentionam sa ii utilizam in continuare, pentru ca au o mare experienta", a adaugat el.

Premiera mondiala a...
Citeste si: Premiera mondiala a Mercedes-Benz eCitaro, autobuzul 100% electric

"Cand am luat decizia de a achizitiona activele de la Oltchim, ne-am bazat pe niste elemente tehnice si economice. Stiam ca intre cele doua platforme industriale, de la Borzesti si Ramnicu Valcea, exista o serie de sinergii care trebuie valorificate. In momentul cand vom deveni proprietari efectiv, adica dupa inchiderea tranzactiei, atunci vom trece la realizarea unor activitati care sa duca la aceasta integrare. In aceasta perioada noi facem aceste pregatiri: maximizarea capacitatilor de productie, sincronizarea fluxurilor tehnologice, pentru ca, uneori, ce se produce la Borzesti poate fi materie prima la Ramnicu Valcea sau produsele merg pe aceeasi piata. Se vor face o serie de investitii care sa coreleze capacitatile si liniile tehnologice ale celor doua platforme", potrivit directorului Chimcomplex.

El a aratat ca, in primii trei ani, sunt preconizate investitii de circa 70 de milioane de euro, pentru rezolvarea unor probleme de protectie a mediului, pentru eliminarea unor locuri inguste si pentru perfectionarea unor tehnologii din punctul de vedere al costurilor de productie. Urmeaza in a doua etapa, din anul trei pana in anul cinci, dezvoltarea masiva a platformei de la Valcea, astfel incat sa poata fi reluat si fluxul de fabricare a PVC-ului.

Intrebat cum poate fi reluata productia de PVC la Oltchim, din moment ce rafinaria Arpechim, furnizorul de materie prima, nu mai functioneaza, Bancila a explicat ca tehnologiile au evoluat, iar materiile prime pot fi obtinut, mai nou, si din procesarea gazelor naturale, nu doar a titeiului, ca pana acum.

"Avem in plan o instalatie care va permite relansarea liniei de productie a PVC-ului. Pentru acest lucru, am facut o documentare, dar va trebui sa trecem la o faza superioara si sa facem studii de fezabilitate, economice, care vor fundamenta oferte pentru astfel de instalatii. Aceasta tehnologie se aplica deja in Statele Unite, in China, la capacitati mari, si este o alternativa", a raspuns Bancila. Oltchim era singurul producator de PVC din Romania.

Cum sa-ti structurezi ziua de...
Citeste si: Cum sa-ti structurezi ziua de lucru ca sa fii mai productiv

Totodata, intrebat daca este posibil ca noua conducere a OMV Petrom sa decida redeschiderea rafinariei Arpechim Pitesti, Bancila nu crede ca acest lucru s-ar putea intampla, chiar daca instalatiile si echipamentele de acolo sunt intretinute in perfecta stare si pot fi pornite intr-o perioada scurta de timp: "Decizia pe care au luat-o (de a inchide Arpechim - n.r.) nu a fost una voluntara, ci a fost fundamentata pe elemente economice. Nu cred ca vor decide sa redeschida rafinaria, pentru ca ar fi cheltuieli de investitii foarte mari".

Referitor la Compania Romana de Chimie, pe care oficialii Chimcomplex vor sa o infiinteze dupa preluarea Oltchim, Bancila a aratat ca aceasta vizeaza de fapt o relansare a industriei chimice din Romania.

"Intentionam sa relansam prin actiunea noastra si prin atragerea altor companii si a altor antreprenori, industria chimica din Romania. Este o piata buna. Productia anul trecut la nivel european a crescut cu 3,4%, iar cererea de produse chimice a fost mai mare cu 8,3%, deci vedeti ca este un decalaj, ceea ce inseamna ca vin produse chimice din alte zone. Romania inca are materii prime, minerale, gaze, titei si capacitati de prelucrare, forta de munca specializata, platforme industriale care sunt foarte greu sa se mai faca acum. Astfel ca in Romania este posibil sa se relanseze industria chimica", a mai spus Bancila.

Potrivit acestuia, decalajul dintre importul si exportul tarii de produse chimice este de circa 6 miliarde de euro, deci piata in Romania exista.

"Fuziunea platformelor Borzesti si Valcea va fi nucleul noii companii de chimie. Vrem ca aceasta companie sa ajunga in cativa ani la o cifra de afaceri de peste un miliard de euro. Inainte de 1989, sectorul chimic din Romania era pe locul 10 in lume. Chimia producea peste 30 de miliarde de euro la vremea respectiva, iar in 2016 a produs 10 miliarde de euro, desi piata exista", mai spune el.

Bancila considera ca, pentru aceasta, este nevoie de antreprenori cu viziune si vointa, chiar si afaceri mici care se coaguleaza, amintind ca in Polonia, la un moment dat, s-au unit 16 societati de stat si private, rezultand Azoty, devenita ulterior una dintre cele mai puternice companii din tara. Apoi este nevoie si de o atitudine pozitiva din partea autoritatilor, considera presedintele CA Chimcomplex.