Ca reacție la creșterea poluării cu deșeuri de plastic la nivel global și local, România va lansa în 2022 primul său program național de colectare și reciclare a ambalajelor de plastic, sticlă și metal pentru băuturi. Sistemul Garanție-Returnare va duce la colectarea a peste 3 miliarde de ambalaje pentru băuturi numai în primul an, spune expertul global în colectare și reciclare TOMRA.

TOMRA a deschis anul acesta o filială în România și a înființat deja o rețea națională de service, oferind asistență completă organizațiilor și instituțiilor care vor opera punctele de returnare. TOMRA a vândut peste 450 de echipamente automate de preluare în România, 240 dintre ele fiind deja în funcțiune, iar altele în teste.

Poluarea cu deșeuri de plastic și alte deșeuri de ambalaje a devenit un fenomen răspândit în întreaga lume. Numai în Europa, peste 25 de milioane de tone de deșeuri de plastic sunt generate în fiecare an, dar mai puțin de 30% din deșeuri sunt colectate sau reciclate. Directiva UE privind materialele plastice de unică folosință cere statelor membre să colecteze minim 77% din sticlele de plastic de unică folosință (inclusiv cu capac atașat) până în 2025, și respectiv 90% până în 2029.

Reguli noi pentru reciclarea ambalajelor de plastic, sticlă și metal pentru băuturi în România

România se apropie cu rapiditate de termenul limită pentru lansarea sistemului de garanție-returnare (SGR) în octombrie 2022, pentru a combate poluarea cu deșeuri de ambalaje de băuturi, în conformitate cu legislația UE. În octombrie 2021, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care se reglementează sistemul garanție - returnare, potrivit căreia consumatorii vor plăti o garanție de 0,50 lei la achiziția unei băuturi în magazin. Odată consumată băutura, pentru a-și recupera garanția, consumatorii vor trebui să aducă ambalajul gol la un punct de returnare. Garanțiile sunt apoi rambursate pe loc consumatorilor. Sistemul include ambalaje primare de unică folosință de sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1L și 3L pentru băuturi.

Producătorii, importatorii, distribuitorii și retailerii se pregătesc pentru schimbările operaționale care urmează. Compania norvegiană TOMRA, cel mai mare producător global de echipamente automate de preluare utilizate în cadrul sistemelor de garanție-returnare, este pregătită să susțină comercianții și celelalte organizații din România în demersurile pentru implementarea sistemului. TOMRA a deschis anul acesta o filială în România și a dezvoltat deja o rețea națională de service care asigură asistență completă organizațiilor și instituțiilor care vor opera punctele de returnare.

„În România avem o șansă unică să facem o schimbare de direcție și să învățăm din ce au testat și implementat deja cu succes alte țări. Comercianții, producătorii și autoritățile publice locale pot face din SGR o poveste de succes, dacă vor adopta bunele practici demonstrate și tehnologie best-in-class”, spune Dorin Mihai, Director General TOMRA Collection România.

La nivel mondial, TOMRA este partenerul preferat de retaileri, 7 din 10 echipamente automate de preluare existente în lume fiind produse de TOMRA. Compania norvegiană are aproximativ 80.000 de echipamente automate de preluare instalate în 60 de țări, colectând anual peste 40 de miliarde de ambalaje pentru băuturi puse pe piață la nivel global.

În România, TOMRA a comercializat deja peste 450 de echipamente automate de preluare. Dintre acestea, peste 240 de echipamente sunt operaționale la doi dintre cei mai mari retaileri din România, în timp ce alți retaileri testează în prezent echipamentele de colectare TOMRA.

Primele echipamente TOMRA au fost instalate în România începând cu 2012, în cadrul unui proiect voluntar, și de atunci au colectat peste 571 de milioane de PET-uri, 63 de milioane de doze de aluminiu și 34 de milioane de sticle.

„În cadrul sistemului de garanție-returnare ce urmează a fi lansat în curând, estimăm că în primul an de funcționare vor fi instalate aproximativ 3.000 de echipamente ce vor colecta peste 3 miliarde de ambalaje, post consum. În 3 ani vor fi funcționale peste 5.000 de echipamente ce vor devia de la gropile de gunoi aproximativ 6 miliarde de ambalaje pentru băuturi începând cu anul de maturitate.”, adaugă Dorin Mihai.

Sistemele de Garanție-Returnare au dus la creșterea gradului de colectare la nivel global

Sistemele de garanție-returnare și-au demonstrat deja eficiența: de exemplu, rata medie europeană de colectare pentru ambalajele de plastic pentru băuturi în țările fără un astfel de program este de 47%, în timp ce în cele cu sisteme de garanție se colectează în medie 94% din aceste ambalaje.

Numai în ultimii trei ani, cel puțin 22 de state sau țări, printre care Anglia, Portugalia și unele state din Australia, s-au angajat să modernizeze sau să implementeze sisteme de garanție-returnare, numărul total la nivel global ajungând rapid la peste 60. Germania este campioană mondială la reciclarea ambalajelor de băuturi, sistemul său de garanție atingând o rată de returnare de 98%. Tot în clasamentul celor mai performante sisteme se află și Danemarca cu o rată de returnare de 92%.

Mai aproape de România, Slovacia lansează și ea un sistem de garanție-returnare pentru ambalajele de unică folosință pentru băuturi, de la 1 ianuarie 2022. Aproximativ 1,3 miliarde de astfel de ambalaje sunt vândute anual în Slovacia, iar până la sfârșitul anului 2022 se urmărește colectarea a cel puțin 60%. Obiectivele de colectare vor crește la 80% până la sfârșitul anului 2023 și la cel puțin 85% până la sfârșitul anului 2024. Din 2025, cu 4 ani mai devreme decât termenul stabilit prin directiva europeană, Slovacia își propune să atingă obiectivul de colectare de cel puțin 90% pentru ambalajele de plastic și metal. Conform informațiilor din cadrul organizației centrale Správca zálohového systému n.o., din ianuarie 2022 vor exista peste 2.000 de puncte de colectare în magazinele din Slovacia. TOMRA estimează că numărul de echipamente automate de preluare din Slovacia va crește la 1.700, iar restul magazinelor mai mici vor colecta manual.

TOMRA are instalații de preluare automată în peste 60 de piețe și o lungă istorie în inovarea colectării automate: inventarea primului echipament automat de preluare (RVS) din lume, lansarea primului sistem de recunoaștere instantanee 360 ​​de grade pentru recipiente, crearea primei platforme Internet of Things (IoT) precum și a primei aplicații de colectare pentru consumatori.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri