Anul 2023 a adus multe fluctuații în topul celor mai bogați oameni ai planetei, dar când tragem linie vedem că, în top 10, toată lumea și-a mărit averile în acest an.

Top 10 cei mai bogați oameni ai planetei, conform datelor Bloomberg, cumulează o avere de aproximativ 1,48 trilioane de dolari, o cifră greu de imaginat. Ca să înțelegeți cât de impresionantă este evoluția averilor primilor 10 cei mai bogați oameni ai lumii, în ultimele 12 luni, averea cumulată a acestora a crescut cu peste 475 miliarde de dolari față de aceeași perioadă a anului trecut.

Evoluția aceasta s-a datorat în special încrederii investitorilor în marile companii de tehnologie. De altfel, 8 din 10 cei mai bogați oameni ai lumii provin eminamente din zona de tehnologie, iar al nouălea deține și el acțiuni în companii de profil, și ne referim aici la Warren Buffett, deși el este mai cunoscut pentru investițiile în alte domenii.

Dacă în Top 10 nu putem visa să avem români prezenți, România nu are reprezentanți nici măcar în Top 500 cei mai bogați oameni ai planetei, conform Bloomberg. Locul 500 este ocupat de Ben Chestnut, cu o avere de 5,48 miliarde de dolari. Chestnut este co-fondator și CEO al Mailchimp, o companie americană de email marketing.

Top 10 cei mai bogați oameni ai planetei la final de 2023

Surprinzător sau nu, Elon Musk este în fruntea tuturor. Șeful Tesla are o avere net superioară celorlalți din topul Bloomberg, ocupând locul 1 cu o avere estimată la 235 de miliarde de dolari. Este și omul care s-a îmbogățit cel mai mult în 2023, crescându-și averea în ultimele 12 luni cu 97,8 miliarde de dolari.

Elon Musk - shutter(Sursa foto: Shutterstock)

Pe locul 2 se află proprietarul celui mai mare conglomerat din industria modei din lume, Bernard Arnault, fondatorul, președintele și CEO-ul LVMH, grup care include branduri precum Louis Vutton, Tiffany & Co., Christian Dior, Fendi, Givenchy, Sephora, TAG Heuer, Bulgari și multe altele.

Averea lui Arnault a crescut anul acesta cu circa 17,2 miliarde de dolari, ajungând la un total estimat de 179 de miliarde de dolari. Adică, între el și Musk există o diferență de 56 miliarde de dolari.

Podiumul este completat de Jeff Bezos, fondatorul Amazon, cu o avere estimată la 178 de miliarde de dolari. Deci, doar cu puțin mai mică decât cea a lui Arnault.

De remarcat că Jeff Bezos se alfă și pe locul trei în ceea ce privește valoarea cu care și-a crescut în acest an averea, diferența între nivelul de anul trecut și cel din acest an fiind de un +71,2 miliarde de dolari.

Jeff Bezos

(Sursa foto: Shutterstock)

Locurile 4 și 5 sunt deținute de doi oameni strâns legați de Microsoft. Bill Gates și Steve Ballmer. Fondatorul Microsoft, Bill Gates, și-a crescut averea cu 30,7 miliarde de dolari în 2023, ajungând la un total de circa 140 de miliarde de dolari.

Ballmer, fost director de marketing și CEO al Microsoft, totodată, fondator al companiei de investiții Ballmer Group, are cu doar 10 miliarde de dolari mai puțin decât fostul lui șef, averea totală fiind de 130 miliarde de dolari.

Trebuie notat faptul că s-a îmbogățit mai mult decât Gates în 2023. Ballmer a câștigat la avere circa 44,5 miliarde de dolari în ultimele 12 luni.

Mark Zuckerberg vine foarte tare din urmă. Se află pe locul 6, cu 128 de miliarde de dolari, la fel ca fondatorul Google, Larry Page (locul 7), dar fondatorul Facebook și CEO-ul Meta se află pe locul doi în ceea ce privește valoarea cu care și-a majorat averea în 2023.

Mark Zuckerberg

(Sursa foto: Meta/Facebook)

Zuckerberg a adăugat 82,7 miliarde de dolari în ultimele 12 luni, fiind depășit, așa cum ați observat deja, doar de Elon Musk la capitolul câștiguri în 2023.

Larry Page, cu 128 de miliarde de dolari în total și un surplus de 44,8 miliarde doar în 2023, este urmat de tizul care a fondat Oracle, Larry Ellison. Ocupantul locului 8 în topul amintit și-a majorat averea în 2023 cu 31,9 miliarde de dolari, ajungând la un total de 124 miliarde de dolari.

Sub acesta, pe locul 9, se află partenerul lui Larry Page în cofondarea Google, Sergey Brin. Și acesta a reușit să-și majoreze consistent averea în 2023, cu un plus de 41,9 miliarde, ajungând la un total de 121 miliarde de dolari.

Top 10 este închis de Warren Buffett. Experimentatul om de afaceri american, supranumit oracolul din Omaha, a pierdut cinci poziții față de anul trecut. Deși la începutul anului îi amenința chiar poziția lui Bill Gates, la final de 2023, Buffer a coborât pe locul 10.

Warren Buffett

(Sursa foto: Shutterstock)

Fondatorul Berkshire Hathaway a pierdut poziții în clasament, dar asta nu înseamnă că averea i s-a mișcorat. Deși avansul averii sale a fost modest în comparație cu alți colegi din Top 10, Buffett a adăugat, totuși, 12,5 miliarde de dolari la averea sa, care era estimată la final de 2023 la circa 120 de miliarde de dolari.

Marele perdant din 2023

Nu putem încheia înainte de a-l menționa pe Gautam Adani, ocupantul locului 15 în indexul Bloomberg, care, deși are o avere de 84,3 miliarde de dolari, este marele perdant din 2023, averea sa contractându-se cel mai mult în ultimul an. Diferența dintre nivelul de acum și cel de anul trecut este de -36,3 miliarde de dolari.

Gautam Adani.jpg
By Gautam Adani - was sent to me personally, CC BY 3.0, Link

În luna septembrie 2022, industrialistul indian Gautam Adani îl depășea chiar și pe Jeff Bezos, devenind al doilea cel mai bogat om al planetei. Averea sa de la acel moment era evaluată, tot de Bloomberg, la 146,9 miliarde de dolari.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri