Societatea Națională Nuclearelectrica a preluat uzina de prelucrare de la Feldioara de la Compania Națională a Uraniului, care este în insolvență.

Societatea Națională Nuclearelectrica SA și Compania Națională a Uraniului, în insolvență, au finalizat pe28 decembrie, tranzacția referitoare la o parte a activelor aferente fluxului tehnologic al liniei de procesare a concentratului de uraniu, de la Uzina E a Sucursalei Feldioara a CNU. Astfel, anunță Ministerul Energiei, acum circuitul nuclear integrat este o realitate concretă, în cadrul Nuclearelectrica.

Procesul a fost demarat în luna martie 2021. În urma contractului, Societatea Națională Nuclearelectrica SA primește dreptul de proprietate asupra clădirilor, bunurilor imobile și mobile aferente fluxului Uzinei E a Sucursalei Feldioara, securizând circuitul nuclear integrat din România, în cadrul unui singur operator economic, după ce în luna august 2021, CNU a transferat către SNN licența de exploatare de la Tulgheș-Grințieș.

Predarea-primirea bunurilor a fost făcută în data de 27 decembrie 2022, iar prețul achitat de cumpărător pentru active a fost de 29.136.141 lei.

“Un obiectiv major pentru securitatea energetică a României a fost atins prin finalizarea acestui transfer de active. Dacă până acum circuitul nuclear integrat era definit la nivel de principii, prin lege, el devine astăzi realitate concretă. Societatea Națională Nuclearelectrica va putea să efectueze toate operațiunile necesare acestui circuit integrat: minerit de uraniu, prin licența de la Tulgheș-Grințieș, procesarea concentratelor tehnice, prin fabrica de la Feldioara, realizarea combustibilului nuclear, prin Fabrica de Combustibil Nuclear de la Pitești, și exploatarea acestui combustibil, prin Centrala de la Cernavodă. Totodată, asistăm și la prima tranzacție de tip M&A din sectorul energetic între companii la care statul este acționar majoritar sau unic, ceea ce atestă nivelul de profesionalism atât al SNN, cât și al CNU, în insolvență. Mă bucur că anul 2022, un an atât de important din vederea securității energetice pentru țara noastră, încheie cu o reușită majoră pentru domeniul nuclear, care este vital atât pentru decarbonificarea României, cât și pentru siguranța țării noastre”, a declarat ministrul Energiei Virgil Popescu.

Nuclearelectrica operează centrala de la Cernavodă, cu o capacitate instalată de peste 1.400 MW în cele două unitaţi şi asigură în acest moment în jur de 7,6% din consumul naţional de electricitate.

Sursa foto: Facebook / Nuclearelectrica

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri