Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, în acest moment, municipalitatea se află într-un blocaj din punct de vedere al adoptării bugetului pentru acest an, iar salariile angajaţilor au fost plătite "cu chiu cu vai".

"Cu chiu cu vai am reuşit să plătim salariile, dar nu şi taxele pe salarii. (...) În momentul acesta, nu mai avem nimic în cont. Şi urmează... Sunt facturi la curent, la iluminatul stradal, la semafoare, medicamente în spitale, hrană pentru animale la grădina zoologică, spectacole de teatru - tot ce putem închipui că se întâmplă în oraşul acesta depinde de buget", a explicat primarul general, pentru B1Tv.

El a menţionat că principala nemulţumire a grupului PNL, care a votat de trei ori în CGMB împotriva bugetului, este că nu sunt alocate, de la începutul anului, cele trei miliarde de lei destinate subvenţiilor pentru transportul în comun şi termie.

"Avem un blocaj politic pe buget, în momentul de faţă. Eu am propus un buget foarte similar cu ce s-a întâmplat în 2023, în 2022 - tocmai pe situaţiile astea financiare s-a pronunţat Fitch. Avem un blocaj politic, în esenţă. PSD nu vrea să participe la niciun fel de negociere. Grupul PNL spune: 'Pune 3 miliarde subvenţie în buget'. Noi am pus două miliarde. Acum am ajuns la 2,3. Păi, aşa am făcut şi în 2023 şi în 2022. Am pornit anul cu două miliarde puse şi, la final, am sfârşit cu trei. De ce am făcut asta? Pentru că ştiam că o să mai ajustăm bugetul de-a lungul timpului şi o să ne mai vină nişte bani. De unde vin aceşti 700 de milioane care sunt în discuţie acum? Sunt nişte fonduri europene pe care noi le-am transferat, pentru că între 2023 şi 2024 a fost transferul de proiecte de pe un exerciţiu financiar pe altul - tramvaiele, liniile de tramvai, conductele de termoficare. Le-am pus cu buget local - exact 700 de milioane, pe care, după ce o să avem actele scrise, o să le decontăm din fonduri UE", a transmis Nicuşor Dan.

Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri