Gigantul din domeniul bunurilor de larg consum Unilever a anunţat marţi că intenţionează să transforme operaţiunile din domeniul îngheţatei, care regrupează mărci renumite precum Ben & Jerry's şi Magnum, într-o divizie separată, în ideea de a-şi reduce costurile, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

În România, Unilever are o fabrică de îngheţată Betty Ice la Suceava, unde lucrează aproximativ 200 de oameni. Grupul Unilever a precizat că vor fi analizate mai multe opţiuni pentru separarea de operaţiunile din domeniul îngheţatei, dar cea mai probabilă opţiune va fi crearea unei noi companii listate. În 2023, Unilever a vândut îngheţată în valoare de 7,8 miliarde de euro.

Tot marţi, Unilever a anunţat un program care vizează reduceri de costuri de aproximativ 800 de milioane de euro pe parcursul următorilor trei ani, iar modificările ar urma să afecteze aproximativ 7.500 de posturi la nivel global.

În urma restructurării, Unilever se va concentra pe patru domenii de activitate: produse de frumuseţe, îngrijire personală, îngrijirea locuinţei şi nutriţie. Anterior, şi rivalul Nestle SA s-a separat de afacerile sale din domeniul îngheţatei prin înfiinţarea unui joint-venture cu fondul de investiţii PAI Partners.

Unilever a fost înfiinţată în 1930, în urma fuziunii dintre un producător olandez de margarină şi un fabricant britanic de săpunuri. Unilever este unul dintre cei mai importanţi furnizori mondiali de alimente şi produse de îngrijire personală. Unilever South Central Europe coordonează din Bucureşti operaţiunile în şapte ţări din zonă: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia şi Republica Moldova.

Sursa foto: Elena Veselova/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri