Premier Energy, unul dintre cei mai importanți furnizori și distribuitori de gaze naturale din România anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, în urma căreia portofoliul regional de clienți al întregului grup Premier Energy urcă la 2,4 milioane de clienți casnici și non-casnici.

Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun impact asupra prevederilor contractuale dintre companie și clienții săi, angajați, furnizori sau parteneri.

De asemenea, echipa CEZ Vânzare rămâne neschimbată în perioada următoare, iar pentru orice informații despre companie, date de contact și alte informații relevante, clienții pot consulta website-ul www.premierenergy.info, aplicația Premier Energy MyInfo sau la Info Linia Premier Energy 0251 929

Grupul Premier Energy este reprezentat de trei verticale de business – furnizare și distribuție de gaze naturale, producție, furnizare și distribuție de energie electrică și producție de energie de surse regenerabile (eolian și solar). Odată cu finalizarea achiziției, CEZ Vânzare primește o nouă identitate și devine Premier Energy Furnizare.

Premier Energy a achiziționat CEZ Vânzare la finalul anului 2023 de la fondul de investiții australian, Macquarie Asset Management, marcând cea mai importantă tranzacție a anului între entități active pe piața de energie din România.

Finalizarea tranzacției reprezintă un moment de referință pentru strategia de dezvoltare locală și regională a grupului Premier Energy, un pas care duce grupul mai aproape de obiectivul său major anunțat, acela de a deveni o platformă energetică regională. De la finalul anului 2022, Premier Energy a devenit și un jucător important în sectorul energiei regenerabile, prin achiziții. Astfel, grupul își pregătește tranziţia către energie regenerabilă, ținta setată pentru România fiind intre 1,4 GW si 1,6 GW în următorii trei ani.

Strategia CEZ Vânzare rămâne concentrată pe furnizarea de energie electrică și gaze.

Premier Energy PLC a fost asistată în procesul de due diligence și în negocierea documentației de achiziție de echipa internă și de avocații din cadrul Bohâlțeanu & Asociații. Înființată în 2007, Premier Energy operează ca distribuitor și furnizor pe piața gazelor naturale din România, fiind al treilea mare jucător de profil.

Totodată, Premier Energy deține în România proiecte de energie verde/regenerabilă, cu o capacitate de peste 1.000 de MW, proiecte care sunt în proprietate, administrare sau sunt în curs de dezvoltare, şi care sunt împărţite în mod egal între proiecte eoliene şi fotovoltaice.

De 19 ani în țară, CEZ Vânzare este principalul furnizor de electricitate în sud-vestul României, precum și furnizor de gaze, având un portofoliu total de aproape 1,2 milioane de clienți.

Sursa foto: Premier Energy

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri