Producatorul polonez de parchet Barlinek a semnat o scrisoare de intentie pentru achizitionarea a 99,9% din pachetul de actiuni al companiei romanesti Diana Forest, una dintre cele mai mari companii specializate in productia de parchet si alte elemente din lemn, potrivit polishmarket.com.

Inainte ca tranzactia de preluare a companiei Diana Forest Bacau sa fie finalizata, Barlinek trebuie sa indeplineasca mai multe conditii, printre care si obtinerea aprobarilor din partea autoritatilor anti-monopol. Diana Forest a raportat anul trecut venituri de 23 milioane de euro.

In plus, la mijlocul lunii decembrie, urmand bugetul planificat pentru anul viitor, Barlinek va dezvalui ce va produce la noua sa fabrica din Rusia, pe langa placi si combustibil pentru seminee. Investitia proiectului se ridica la 40-50 milioane de euro si va fi finantata atat din surse proprii cat si prin imprumuturi, desi se ia in calcul si obtinerea de fonduri prin listarea de actiuni la bursa, conform polishmarket, citat de NewsIn.

Producatorul polonez de parchet anunta la finele lunii octombrie ca intentioneaza sa achizitioneze o fabrica in Romania care va intregi investitiile facute de companie in regiune, unde a deschis recent o noua unitate de productie situata in Ucraina.

"Principalele surse de finantare vor fi profiturile si imprumuturile ca si in situatiile anterioare. In schimb, expanisunea Barlinek va fi foarte intensa si nu exclud posibilitatea de a contacta actionarii pentru o emisiune cu drept de preemptiune", declara atunci actionarul majoritar al companiei Michal Solowow.

Barlinek SA este o societate ce dateaza din anul 1946 cand a fost infiintata Fabrica de Lemn a Padurilor de Stat in localitatea Barlinek, iar in 1999 intreprinderea a fost privatizata. In prezent, Barlinek este lider pe piata podelelor din lemn in Polonia.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri