Cel putin 3.000 de societati din portofoliul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) se afla in incapacitate de plata, insa gravitatea lucrurilor va creste anul viitor, cand multe agentii vor trebui sa reinceapa sa includa la buget sume de bani, a declarat Mircea Ursache, presedintele AVAS.
„Doar din portofoliul AVAS sunt peste 3.000 de societati aflate in dificultate, ca sa nu spun direct in incapacitate de plata. Criza nu a ocolit pe nimeni, insa gravitatea lucrurilor nu se simte acum, ci abia de anul viitor, cand agentiile vor include din nou la buget sume importante de bani”, a explicat Mircea Ursache (foto), in cadrul unui eveniment organizat de Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR ).

Ursache a propus modificarea termenelor de plata a AVAS catre stat, pana la doi ani, insa crede ca un an reprezinta termenul realist. In plus, in opinia sa, statul ar trebui sa devina actionar la mai multe societati, care ar putea fi astfel salvate.

„Sunt si companii care nu mai pot fi salvate, dar sunt altele care, cu ajutorul statului, ar putea renaste dupa 2010-2011. Va urma apoi o reinstrainare a proprietatilor, pentru ca nici statul nu poate ramane definitiv actionar, insa ar fi o buna masura pentru aceasta perioada”, a mai spus presedintele AVAS.

Mircea Ursche intentioneaza sa lanseze saptamana viitoare fondul suveran, care ar cuprinde toate participatiile statului detinute in diverse companii.

Citeste si IMM-urile ar putea beneficia de esalonari ale restantelor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri