Compania petroliera Eni Romania (fosta Agip Romania) vrea sa deschida patru benzinarii in acest an, printr-o investitie de circa 4 milioane euro, astfel incat pana la sfarsitul lui 2010 sa ajunga la o retea de 42 de benzinarii, a declarat seful companiei, Nicola Meuli.
"Dintre acestea, trei vor fi de tip green-field, iar una va fi cumparata. Vrem ca pana la sfarsitul anului sa detinem 42 de benzinarii", a declarat directorul general al Eni Romania, Nicola Meuli, citat de NewsIn.

De asemenea, cele 38 de benzinarii Agip din Romania isi vor schimba denumirea in Eni, dupa numele grupului italian Eni din care fac parte, dupa ce si Agip Romania SA si-a schimbat in luna februarie denumirea in Eni Romania SRL.

Directorul Eni Romania a adaugat ca vanzarile de carburanti ale companiei au sporit cu 9% in primul trimestru al acestui an, fata de perioada similara a anului trecut.

Nicola Meuli a mai precizat ca, in conditiile in care la sfarsitul acestui an ii expira mandatul de director general, este posibil ca acesta sa ii fie prelungit ulterior.

Eni Romania SRL este membra a Grupului Eni S.p.A. din Italia, unul dintre cele mai importante grupuri energetice din lume. Eni activeaza in peste 77 de tari si are circa 78.000 angajati, in domeniile petrol si gaze, productie si vanzare de electricitate, petrochimie, servicii de proiectare si contructii tehnologice pentru exploatarea zacamintelor de petrol.

Eni si-a inceput activitatea in Romania in 1995 sub denumirea de Agip Romania si activeaza in domeniul distributiei de carburanti (benzina si motorina), GPL si lubrifianti. Compania detine in Romania 38 de benzinarii. Eni Romania SRL are 220 de angajati si in 2009 a inregistrat vanzari nete de 320 milioane lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri