Presedintele Traian Basescu a declarat, dupa intalnirea cu Angela Merkel, ca Romania va intra intr-un proces de mare privatizare, enumerand in acest sens complexurile de la Turceni si Rovinari si Termocentrala Craiova, precum si CFR Marfa.
Intrebat in ce domenii ar dori partea romana sa atraga investitori germani, Basescu a raspuns ca nu este un secret faptul ca Romania va intra intr-un proces de "mare privatizare", scrie Mediafax.

El a enumerat complexurile de la Turceni si Rovinari, Termocentrala Craiova si CFR Marfa.

"Sigur ca este de interes major pentru noi o implicare a investitorilor germani intr-un spatiu majoritar in procesul de privatizare avand in vedere experienta si tehnologiile germane in utilizarea carbunelui, in industria energetica si, de asemenea, calitatea tehnologiei germane in domeniul feroviar. Ca urmare, ramane sa vedem daca putem fi si convingatori", a spus presedintele Basescu.

Stabilizarea zonei euro in actuala forma este prioritatea guvernului german, a declarat cancelarul german Angela Merkel, dupa ce anterior au aparut relatari ca oficiali germani si francezi se gandesc la o integrare mai stransa, chiar si cu un numar mai restrans de tari.

Ce le-a spus Basescu oamenilor afaceri germani

La o intalnire cu oameni de afaceri germani, presedintele Traian Basescu a declarat ca obiectivul Romaniei este sa aiba, in anul 2013, un deficit bugetar zero.

"In 2010, deficitul bugetar al bugetului de stat consolidat a fost 6,5 procente. Anul acesta, vom avea un deficit sub 4,4. Iar bugetul, deja trecut in prima citire prin Guvern, are un deficit pentru 2012 de 1,9 procente. Iar obiectivul nostru este sa avem anul 2013 cu un deficit bugetar zero", a declarat Traian Basescu.

El a mai spus ca datoria externa a Romaniei este 33% din PIB.

"Deci, inca avem spatiu de imprumut, numai ca am constatat un lucru pe care cred ca toti l-au constat in afara zonei euro - nu este suficient sa ai un grad redus de indatorare. Trebuie sa mai gasesti si bani ieftini atunci cand vrei sa te imprumuti, iar astazi banii au devenit tot mai scumpi, ceea ce ne face sa fim foarte prudenti in cresterea datoriei publice a Romaniei. Nu numai ca banii sunt scumpi, dar risti sa nu-i gasesti atunci cand ai nevoie de ei, ca urmare a indreptarii fluxurilor de capital preponderent catre Asia in ultima perioada", a adaugat seful statului.

El a mai spus ca "lectia crizei" pentru Romania a fost reanalizarea conceptului de stat social.

"Concluzia mea, care nu este adoptata inca ideologic de nimeni, dar este pusa in aplicare cel putin de partidele aflate la guvernare, este ca nu poti sa construiesti un stat social inainte de a face un stat performant, iar obiectivul nostru acum este statul performant", a conchis seful statului.

Seful statului mentiona, in 25 octombrie, necesitatea revizuirii tintei de deficit, apreciind ca ar fi bine ca nivelul acestuia sa fie "mult mai mic" de 3% si ca Guvernul trebuie sa gaseasca solutii de diminuare a nevoii de imprumut.

Deficitul bugetar in Romania a crescut constant in ultimii ani. Astfel, in 2006 deficitul a fost de -1,7% din PIB, in 2007 a fost de -2,6%, 2008 -5,7%, 2009 -8,5% si 2010 -6,4%.



Vezi aici la ce companii va ceda Guvernul pachetul majoritar.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri