Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, ca nefondat, recursul în casaţie introdus de DNA în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, scrie Agerpres.

"Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 232/A din data de 11 iulie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în dosarul nr.5230/2/2017. Definitivă", se arată în decizia instanţei.

DNA a introdus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cale extraordinară - recursul în casaţie - în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

Direcţia Naţională Anticorupţie a încercat astfel să obţină anularea deciziei Instanţei supreme din 11 iulie, atunci când s-a dispus încetarea procesului împotriva celor două, pe motiv că faptele s-au prescris, deşi magistraţii au constatat că există dovezi care ar atesta vinovăţia lor.

Acţiunea introdusă de procurori se întemeia pe decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care oferă posibilitatea judecătorilor români să nu aplice două decizii ale Curţii Constituţionale şi o hotărâre a Instanţei supreme privind prescrierea pedepselor, dacă prin aceasta se încalcă dreptul UE.

Pe 11 iulie, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea pe motiv că faptele s-au prescris, fiindu-i anulată o condamnare de 8 ani primită la instanţa de fond.

În acelaşi dosar, ICCJ a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, care avea o condamnare de 5 ani pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor.

De asemenea, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri