Recuperatorii de creante numiti de institutiile aflate in subordinea Ministerului Finantelor vor avea un onorariu limitat.
Onorariul lunar al administratorului sau lichidatorului in procedura de insolventa va fi de maximum 2.000 de lei pe luna, in vreme ce onorariul de succes, acordat numai daca este recuperata in totalitate creanta, va reprezenta cel mult 7% din suma incasata din valorificarea bunurilor. Prevederea, inclusa intr-o ordonanta a Ministerului Finantelor cu privire la deschiderea procedurii de reorganizare judiciara si faliment, este valabila numai in cazul in care procedura este deschisa de una dintre institutiile aflate in subordinea Ministerului Finantelor.

Acest ordin priveste numai Ministerul Finantelor. In celelalte cazuri nu s-ar putea stabili un prag minim sau maxim pentru ca nu este permis de Consiliul Concurentei. In principiu, noi sintem de acord cu faptul ca ministerul (Finantelor - n.r.) poate fi un indrumator in stabilirea acestor onorarii, ne-a declarat Arin Stanescu, presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare (UNPRL). In ceea ce priveste limita de 7%, Stanescu sustine ca e un procent rezonabil. Noi eram pentru un procent mai mare - de pina la 10%, mai sustine acesta.

8.600 de euro pe cap de recuperator

Din datele UNPRL, anul trecut administratorii sau lichidatorii au cistigat circa 18 milioane de euro. Altfel spus, luind in considerare faptul ca in Romania exista in jur de 2.100 de lichidatori si administratori, cistigul mediu in acest sector s-a ridicat anul trecut la aproximativ 8.600 de euro.

Pina acum, onorariul de succes varia intre 5% si 10% (din suma recuperata - n.r.), iar onorariul fix era intre 3 si 10 milioane de lei vechi, apreciaza Stanescu. Acesta sustine ca dupa aparitia legii de organizare a acestor profesii, onorariul se va stabili in functie de unele criterii printre care se numara dificultatea dosarului, marimea societatii aflate in procedura, de numarul de salarii, de volumul datoriilor sau de volumul creantelor care trebuie recuperate.

Conform estimarilor UNPRL, intrarea in vigoare a acestei legi nu va duce neaparat la majorarea comisioanelor recuperatorilor de creante. In schimb, judecatorii sindici si creditorii vor avea la dispozitie un instrument prin care vor putea aprecia corect ce sume sa acorde recuperatorului.

Potrivit legislatiei, onorariul unui lichidator sau administrator este stabilit de judecatorul sindic sau de catre creditori. De asemenea, in cazul in care cel care inainteaza actiunea de recuperare este Ministerul Finantelor, acest onorariu e stabilit de catre institutiile din subordinea MFP.

Sursa: http://cotidianul.ro/index.php?id=6244&art=15511&cHash=d63c951813

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri