Companiile și-ar putea compensa retroactiv pierderile din 2020 și 2021, dacă au fost profitabile înainte de 2020

Punct de vedere scris de Raluca Popa , Partener Asociat, Asistență fiscală și juridică, EY România. Recomandarea a venit recent din partea Comisiei Europene (CE), care a dat statelor membre puterea de a redacta legislația de implementare cât mai aproape de realitățile bugetare pe care le experimentează. Este o măsură extraordinară, aplicată în special pentru a asigura, mai ales întreprinderilor mici și mijlocii, o susținere în...

Creșterea economiei mondiale nu este suficientă pentru retragerea stimulentelor de urgență

Spre deosebire de precedenta criză din 2008, unde instituțiile financiare internaționale impuneau guvernelor tăieri masive de cheltuieli și reducerea efectivului de angajați de la stat, acum, cu excepția angajaților unde se recomandă în continuare o redimensionare a aparatului de stat cu angajații sai, din punct de vedere al cheltuielilor, ordinul este „cheltuiți și investiți masiv” pentru a susține economiile și mediu economic. Astfel,...

Compania ta a fost fraudată? Iată 3 instrumente care te vor ajuta să îți protejezi interesele

Prezența și impactul fenomenului fraudulos asupra companiilor sunt mult mai des întâlnite decât am fi tentați să credem: 47% dintre companiile care au participat într-un studiu de specialitate derulat de PwC, au declarat că au fost fraudate în ultimii 2 ani. Este pentru a doua oară în ultimii 20 de ani când procentul este atât de mare. Dacă am reduce soluțiile disponibile la doar două, acelea ar fi să vorbim mai mult și mai des despre...

Setari Cookie-uri