Europa Centrala a redevenit atractiva pentru investitori, dupa declinul activitatii de private equity din perioada post-Brexit. In Romania, cele mai atractive domenii pentru firmele de private equity sunt tehnologia, productia si serviciile, reiese din studiul Deloitte Central Europe Private Equity Confidence Survey.

“Activitatea de private equity din Europa Centrala prinde avant, cu un index al increderii mai puternic decat la ultima editie a studiului. (…) Declinul activitatii de private equity in perioada post-Brexit pare a fi mai degraba o pauza decat o paralizie, in special in Europa Centrala, unde activitatea de la sfarsitul anului trecut a pus din nou regiunea pe radarul investitorilor”, se arata intr-un comunicat al companiei de consultanta.

Conform studiului, aproape jumatate dintre respondenti (47%) se asteapta la o crestere a activitatii de tranzactionare in urmatoarea perioada, fata de numai o treime inregistrata cu sase luni in urma.

“Apetitul pentru tranzactii este puternic, 63% dintre respondenti fiind mai interesati sa cumpere decat sa vanda in lunile urmatoare. Optimismul de pe piata si puterea economica merg mana in mana, iar rezultatele studiului reflecta acest lucru: 16% dintre respondenti se asteapta la o imbunatatire a situatiei economice din regiune in lunile urmatoare, dublu fata de acum sase luni. Incurajator este faptul ca doar unul din zece respondenti se asteapta la o deteriorare a conditiilor fata de 30% in octombrie 2016”, se subliniaza in document.

Companiile medii ataca piata celor mari

Radu Dumitrescu, partener Deloitte Romania, este de parere ca rezultatele macroeconomice bune intr-un numar mare de tari din regiune (tendinta asteptata sa continue) sunt un bun indicator al existentei unor oportunitati, dar si un stimulent pentru firmele mari de private equity sa se orienteze catre regiune si sa isi continue investitiile aici.

Citeste si:
Sfaturi pentru M&A de la Ioana Filipescu, partener M&A Deloitte
Ioana Filipescu, partener M&A...

“Cred ca vom vedea firmele de private equity concentrandu-si investitiile in companii romanesti din domeniul tehnologiei, productiei si serviciilor. Cu siguranta, companiile controlate in prezent de fondurile de investitii vor continua sa achizitioneze afaceri mai mici din regiune, lucru care va accelera activitatea de M&A si mai mult. Atata vreme cat lichiditatea in exces este in continuare un fapt, ma astept ca fondurile de investitie sa devina si mai active in a identifica companii cu potential care sa genereze o crestere semnificativa in viitor”, a subliniat Radu Dumitrescu.

Totodata, din studiul Deloitte mai reiese faptul ca liderii pietei continua sa fie cei mai competitivi din regiune, cu toate ca perceptia din piata se schimba, iar companii de marime medie tintesc aceeasi piata.

“42% dintre respondenti se asteapta ca acest segment (companii de marime medie -n.r.) sa fie cel mai competitiv din punct de vedere al investitiilor in lunile care urmeaza, mai mult decat dublu fata de sondajul precedent (20%). Acest lucru justifica numarul in crestere al afacerilor mature din regiune”, se mai arata in comunicat.

Citeste si:
Piata de M&A: la cat a ajuns in 2017 si ce asteptari avem in 2018
Piata de fuziuni si...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Citește și
Bancile au vandut credite neperformante de 1 mld. euro in 2018
Setari Cookie-uri