Bancile si fondurile de investitii au inregistrat per ansamblu cele mai bune rezultate financiare in primul semestru din 2016, in vreme ce companiile din utilitati si sectorul petrol si gaze au dezamagit. Cititi in continuare cum arata rezultatele la semestru in cele mai bine reprezentate sectoare de activitate pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

Electrica a facut contradictie cu celelalte companii din sectorul de utilitati, reusind sa inchida S1 cu un profit in crestere determinat in principal de veniturile operationale mai mari, dar si de obtinerea unor venituri suplimentare din lichidarea filialelor aflate in dificultate.

“Concluzia cea mai importanta a acestor rezultate este ca Electrica are inca spatiu de imbunatatire in ceea ce priveste eficienta operationala, un efect al listarii la bursa pe care l-au experimentat si celelalte companii de stat. Electrica ramane in urma fostelor sale filiale privatizate de stat in ceea ce priveste ratele de rentabilitate, asa ca putem vedea in continuare profituri in crestere pe masura ce este valorificat acest potential”, este de parere Marius Pandele, analist in cadrul casei de brokeraj Prime Transaction.

Compania Profit S1 2016 Venituri S1 2016 Evolutie profit (y/y) Evolutie venituri (y/y)

Utilitati

Electrica 362 2.679 +17,3% -2,6%
Transgaz 281,8 791 -12,4% -8,6%
Transelectrica 141,8 1.328,2 -32,6% -8,8%
Nuclearelectrica -37,8 743.2 A trecut pe pierdere -19,2%

*Profitul si veniturile sunt exprimate in milioane lei

Al doilea trimestru al anului a adus rezultate sub asteptari pentru OMV Petrom, al carui profit a scazut cu 60,8%, pana la 408,3 mil. lei. Petrom a ajuns astfel a treia cea mai profitabila companie de pe Bursa de Valori Bucuresti, dupa Romgaz si Banca Transilvania. Rezultatele Petrom au fost influentate negativ de oprirea planificata a rafinariei Petrobrazi, precum si de scaderea pretului la titei.

“Chiar daca rezultatele companiei au fost sub asteptari in al doilea trimestru, revenirea recenta a pretului petrolului ne face sa ramanem inca optimisti in ceea ce priveste eventuale deprecieri aditionale ale exploatarilor petroliere in T3 si T4, ceea ce ar putea ajuta la revenirea pe profit in acest an”, mentioneaza analistul Prime Transaction.

Si Romgaz s-a aflat pe lista suprizelor negative, in al doilea trimestru cifra de afaceri inregistrand o scadere de 44%, de la 869,6 mil. lei la 486,4 mil. lei. Caderea vine dupa o reducere a vanzarilor, la randul ei determinata de consumul mai mic de gaze, de scaderea cu 49% a cererii de ingrasaminte chimice si de scaderea stocurilor de iarna dupa schimbarea cadrului de reglementare.

De mentionat ca rezultatele Romgaz pe lunile mai si iunie sunt bazat pe estimari, si nu pe cifre finale, motivul invocat de companie fiind “lipsa de claritate a reglementarilor privind livrarea de gaze catre consumatorii casnici si asimilati”.

Compania Profit S1 2016 Venituri S1 2016 Evolutie profit (y/y) Evolutie venituri (y/y)

Petrol si Gaze

Romgaz 615,3 1.849 -19,7% -17,4%
Petrom 408,3 7.191 -60,8% -22,3%
Rompetrol Rafinare 142,9 4.133,1 A revenit pe profit -27%
Conpet 37 187,5 +5,4% -9,2%
Oil Terminal 14,6 78,7 +41,7% +20,7%
Petrolexportimport -0,7 0,4 Si-a redus pierderile -87,5%
Rompetrol Well-Services -3 13,1 Si-a marit pierderile -55,9%

*Profitul si veniturile sunt exprimate in milioane lei

Cu o singura exceptie, toate bancile ale caror actiuni se pot tranzactiona pe BVB si-au imbunatatit profitul la semestru. In fiecare din cele trei cazuri una dintre principalele surse ale cresterii a fost reprezentata de castigurile din vanzarea actiunilor pe care bancile le detineau la Visa Europe. De asemenea, cresterea veniturilor din dobanzi si comisioane au propulsat profiturile bancilor.

Sursele acestei cresteri de profit nu sunt insa, asa cum ar fi fost de asteptat, provizioanele mai mici, ci castigurile din activele financiare disponibile pentru vanzare, in principal din vanzarea actiunilor VISA Europe, si veniturile nete din dobanzi ceva mai mari.

In ciuda cresterii constante a actiunilor in ultimul an, Banca Transilvania ramane una dintre preferatele analistilor din piata.

“Profitul net in crestere face ca actiunile Bancii Transilvania sa ramana la multipli de evaluare destul de mici, chiar daca in momentul de fata se afla in zona maximelor istorice. Excluzand profitul extraordinar inregistrat in contabilitate dupa cumpararea Volksbank, indicatorul P/E este de circa 8,5, printre cele mai mici de la BVB in momentul de fata”, spune Marius Pandele.

Compania Profit S1 2016 Venituri S1 2016 Evolutie profit (y/y) Evolutie venituri (y/y)

Banci

Erste Bank 3.806 13.735 +75,7% -1,6%
Banca Transilvania 479,7 1.100 +40,7% +50,1%
BRD 378 1.099 +63,4% +5,6%
Banca Carpatica -25,9 31,6 Si-a marit pierderile +5,3%

*Profitul si veniturile sunt exprimate in milioane lei

In sectorul fondurilor de investitii si al companiilor financiare, Fondul Proprietatea si-a imbunatatit castigul net inchizand primul semestru cu un rezultat de 540,7 mil. lei. Vanzarea integrala a participatiei de la Romgaz a reprezentant principala sursa de venituri pentru Fond in S1. Din vanzarile integrale ale actiunilor Romgaz, E.ON Distributie Romania si E.ON Energie Romania, precum si din vanzarile partiale ale pachetelor de actiuni detinute la BRD si Banca Transilvania, Fondul Proprietatea a reusit sa obtina un castig de 913 mil. lei.

Trei din cele cinci societati de investitii financiare (SIF) au reusit de asemenea sa isi imbunatateaza profitul, in vreme ce profitul Bursei de Valori Bucuresti a inregistrat o scadere semnificativa in primul semestru.

Compania Profit S1 2016 Venituri S1 2016 Evolutie profit (y/y) Evolutie venituri (y/y)

Financiar

Fondul Proprietatea 540,7 N/A +51% N/A
SIF Moldova 98 N/A +48,9% N/A
SIF Banat-Crisana 68,9 N/A +57,7% N/A
SIF Muntenia 59,9 N/A +52,8% N/A
SIF Oltenia 41,9 N/A -59,6% N/A
SIF Transilvania 23,2 N/A -47,9% N/A
Bursa de Valori Bucuresti 1,5 N/A -53,1% N/A
BRK Financial -1,1 N/A A trecut pe pierdere N/A

*Profitul si veniturile sunt exprimate in milioane lei

Compania Profit S1 2016 Venituri S1 2016 Evolutie profit (y/y) Evolutie venituri (y/y)

Farmaceutice

Zentiva 32,4 193,5 +81% -16,1%
Antibiotice 16,4 143,8 +7,2% -15,4%
Biofarm 15,2 69,2 +1,3% -7,1%
Ropharma 2,1 233,2 -55,3% +1,6%
Farmaceutica Remedia 0,2 107,1 +100% -7%

*Profitul si veniturile sunt exprimate in milioane lei

Compania Profit S1 2016 Venituri S1 2016 Evolutie profit (y/y) Evolutie venituri (y/y)

Imobiliare si Constructii

Teraplast 26,1 131,8 +133% +1%
Impact 13,7 55,1 +93% -3,3%
Transilvania Constructii 3,1 10,4 +19,2% -14%
Cemacon 0,8 39,5 -93,1% -42,6%
Prefab 0,3 30,6 -66,7% -29%

*Profitul si veniturile sunt exprimate in milioane lei

Compania Profit S1 2016 Venituri S1 2016 Evolutie profit (y/y) Evolutie venituri (y/y)

Bunuri de consum

Albalact 18,9 242,1 +278% +18,9%
Stirom 11,8 138,8 +6,3% +14,3%
Vrancart 11,4 114,5 +52% +13,6%
Boromir 2 33,3 +5,3% -50,8%
Bermas 0,7 11,9 +75% -5,6%

*Profitul si veniturile sunt exprimate in milioane lei

Sursa foto: Shutterstock / Rawpixel.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri